Sus pe metereze!
Urcând pe drum fără indicatoare
Cu cube care se perindă accidental
Deși aripa frântă tare doare
Lupt mai avan să ajung la mal.
Pe Țărmul unde nu mai e durere
Unde șuvoaiele năvalnice nu cad
Fuioare de lumini, plutesc în ‘nalte sfere
Iar neputințe se topesc și ard.
Privesc la El cu nimeni altul asemeni!
Pășesc pe urma pașilor slăviți,
Bogat în mila, iubitor de oameni,
Om al durerii, ochii-I sfinți, mereu smeriți.
Cum Doamne pot să fiu ca Tine,
Să calc mereu pe sfânta-Ți urmă?
Să răspund urii făcând numai bine
Să mă jertfesc alături de a Ta turmă?
Cu penele cele de aur smulse,
Vreau să pășesc mereu, mereu, înainte,
Că și ale Tale mâini au fost străpunse
Dar Tu ai avut doar binecuvântări Părinte!
Viața este un loc de trecere greoi și strâmt,
Un loc al transformării spre mai bine.
O vale unde poți ajunge un ratat sau… sfânt!
Depinde doar de cine asculți, de cine!
Eu am ales să lupt mereu cu mine
Să pot să fiu desăvârșită -n vreme,
Menirea mea-i să o sfârșesc aici cu bine
Ca la plecare să nu am a mă teme!
Sus pe metereze, la luptă, înainte!
Să nu lăsăm lumea să ne doboare jos.
Mai scumpa-i veșnicia ca și un blid de linte
Veghere strig acuma, mireasa lui Hristos!
Greta A
Bedford 12 12 ’24
