În ziua Domnului eram în Duhul
Când deodată o voce îmi vorbi,
Ca vuietul de ape, se umplu văzduhul!
Sunet de trâmbiţe în spate auzii.
Şi m-am întors să văd cine vorbeşte
Cu glas atât de înfricoşător
Părea că-ntregul univers vuieşte
Era Isus, ca Domn al Domnilor!
Încins cu brîu de aur peste piept
Cu părul alb ca neaua cea curată
Stând în picioare, falnic, drept
Cu ochii ca-şi focul, mi-se arată.
În mijlocul a şapte sfeşnice de aur
Cu hainele de-un alb strălucitor
-„Eu sunt acel ce vine, Preaînaltul
Căci Eu sunt viu în veci vecilor.
Cel dintâi dar şi cel de pe urmă
Sunt Alfa şi Omega pentru veci
Sunt Cel ce vine după a Sa turmă
Ioane, asta trebuie să înţelegi”.
Ca mort căzui îndată la picioare
Uimit… şi speriat… şi îngrozit
Că nu poate ţărâna trecătoare
Să stea alăturea de Cel ce-i infinit.
-„Ridică-te Ioane, nu te teme
Căci Eu vreau astăzi să te înştinţez
Să spui bisericilor veste peste vreme
Că Eu sunt viu, şi asupra lor veghez!
Oricine haina albă să-şi păstreze
Că vin curând ca şi Judecător,
Iar cine este-n vie, să lucreze
Că răsplăti-voi osteneala pe ogor”.