Când stări de neputinţă îţi macină fiinţa
Iar apăsarea sufletească este tot mai grea
Când nu zăreşti niciunde biruinţa
Şi plângi strivit sub încercarea rea
Când tot ce este-n tine e durere
Şi parcă toate, toate s-au surpat,
Când suferi singur, în tăcere,
Când simţi că şi în gând eşti încercat.
Când hoardele străine din văzduhuri
Se năpustesc supra-ţi cu năduf,
Câd duhuri rele îţi recită stihuri
Când ai umplut al lacrimei burduf,
Viaţa întreagă ţi se pare goală
Anostă şi lipsită de orice sens,
Iar viitorul ţi se pare ca de smoală
Şi nu-ţi mai găseşti locu-n univers.
Aduţi aminte că pe a vremii valuri
Un Fiu de Dumnezeu a coborât din cer,
Ce a trăit smerit pe a vieţii maluri,
Ce fost-a prigonit, rănit, stingher.
Dar totul a răbdat cu bucurie,
Ca-n jerfa Sa, viaţă să avem,
Spune-i tot ce îţi lipseşte ţie
Şi vei primi in inimă un cald indemn.
Durerea va dispare într-o clipă
Iar întristarea parcă nici n-a fost…
De dragoste Isus face risipă
Când îţi arată al vieţii tale rost.
Tu înţelegi atunci, că lângă cruce,
Există bucurii de nedescris!
Dacă lumina Sa in viaţă îţi aduce
Trăieşti de aici precum în Paradis.
Greta Andreica
Zalau, 12 Feb. 2013
