Somnul spiritual intervine treptat se instalează încet, pe nesimţite. La început apare oboseala, o legănare a nepăsării uşoară apoi se instalează o stare de aţipire, iar la urmă somnul profund din care se poate ca omul să nu se mai trezească niciodată, somn care poate duce la moarte spirituală.
Când intervine somnul profund, când dormi de multă vreme poţi să te obişnuieşti cu el şi să nu-ţi mai doreşti trezirea.
„Din pricina înmulţirii fărădelegilor dragostea celor mai mulţi se va răcii”
Această răcire a dragostei va duce la o părtăşie tot mai şubredă între om şi Dumnezeu, o comunicare din ce în ce mai defectuoasă, rugăcune puţină sau seacă, doar vorbe care nu produc zidire, un studiu Biblic sărac sau care aproape nu există.
Atunci când acestea toate se întâmplă, sigur relaţia este în pericol, sa intrat pe panta alunecoasă a căderii, a aţipirii.
Noi trebuie să fim disciplinaţi spiritual, să hrănim spiritul nostru aşa cum hrănim şi trupul acesta de carne ca să avem vigoare să putem lucra.Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci partea spirituală va rămânea pipernicită,lipsită de putere va deveni anemică, în schimb se va întări , se va face mare, omul firesc pe care-l alimentăm şi-l răsfăţăm cu tot felul de îndreptăţiri, televizor, bârfe, judecăţi, iubire de lume, mici plăceri oferite sinelui…(Col.3.7-9)
Într-o stare de somnolenţă, îţi pierzi atenţia, vezi ca prin ceaţă, totul este tulbure nu mai ai o perspectivă corectă asupra oamenilor sau evenimentelor.
În Gheţimani(Matei 26:40-41) ucenicii erau somnoroşi, ba chiar au adormit în timp ce Învăţătorul avea cea mai mare nevoie de ei, era cel mai greu ceas pentru El când i-a vrut aproape. Văzuseră minuni, le proroocise, le spuse că va fi vândut, că va învia după trei zile dar… ei dormeau.
Deşi îi înştinţase dinainte, totuşi din pricina nevegherii ei au aţipit. Dacă nu ne împotrivim păcatului diavolul ne va lega, păcatul ne va înfăşura(Evrei12:1),fiecare nou păcat ne va strânge din ce în ce până vom fi legaţi fedeleş, şi sleiţi de puteri vom adormii.
Orice manifestare firească fără a fi urmată de căinţă şi pocăinţă sinceră te aşează pe calea care duce la aţipire.
Dacă vorbim de fecioarele care erau aţipite toate, totuşi vedem o diferenţiere cele care aveau ulei au intrat cu Mirele.
Duhul Sfânt este cel care face diferenţa, este cel care te ajută care îţi dă putere şi te deşteaptă.
Petru s-a deşteptat când Domnul s-a uitat ţintă în ochii lui, n-a mai putut uita acea privire care la pătruns cu mila şi dragostea sa, cu adevărul său, Petru s-a deşteptat şi a plâns cu amar. Pocăinţa produce întotdeauna trezire.
Nouă Domnul ne spune întrebându-ne: Ce faceţi, aţi adormit pe drum? Eu mi-am dat sângele, viaţa pentru voi iar voi ce faceţi, alergaţi după lucruri care pier? Pe asta daţi voi veşnicia?
Dacă ai aţipit, trezeştete! !(Efeseni5:14)
Dumnezeu îţi spune cât te iubeşte, nu renunţa la fericirea ta veşnică, nu renunţa la El
Etichetă: aţipire
Unde sunt sfinţii o Doamne Isuse,
Care merg înainte plătind orice preţ?
Biserica suspină după Haruri apuse
Sunt lacrimi amare, dorinţe nespuse,
Doar câte un susur sfânt mai adie răzleţ.
Moda a luat cu asalt creştinătatea
Lumea, confortul pătrund îndrăzneţ
S-a dus sfinţenia, curăţia, puritatea,
Mila, îndurarea, pacea, dreptatea,
Nonvaloarea se afirmă… „are preţ”
Incet Focul Sfânt s-a stins la altare
Cuvântul vestit n-are putere în el
Avem titluri, funcţii, „o înaltă dotare”,
Coruri, instrumente, orchestre, fanfare,
Dar ungere sfântă – aproape defel!
Sunt grupuri de interese-ntre clerici,
Mândria, tupeul, acasă şi bine se simt.
Se ponegresc de la altare, alte biserici,
Cu aroganţă vorbesc… „cei puternici”
Afisând o evlavie falsă, ei fură şi mint.
Lăcomia muscă adânc, făcând răni care dor
Poporul tânjeşte, dar aluneca-n rău
Falsa închinare a pătruns în popor
Se bârfeşte, se judecă, aşa de uşor,
Ridică-ne Doamne! Dă-ne din Harul Tău!
Uitam că suntem trecători pe pământ,
Ne-am legat de lucruri ce zboară, şi pier.
In alergare, adunam… furtună şi vânt,
Iar ochii, nu sunt aţintiţi mereu în Cuvânt
Ai milă de noi! O Doamne! Asta iţi cer!
O vino Isuse, trezeste-ţi poporul!
Care în vremea din urmă… a aţipit
Sădeşte-ne-n inimi dorinţa şi dorul
Chiar daca ar arde cumplit azi cuptorul
Să stăm pe de-a-ntregul de Tine alipiţi.
amin
Zalau aug. 2010
Am scris aceasta poezie voind sa aprind in tine cititorule dorinta de a te ridica in numele lui Isus si a merge inainte fara nici un compromis. Asta imi doresc mie si tie deopotriva. Impreuna vom reusi! Doamne ajuta! Focul Duhului sa nu lipseasca niciodata din viata noastra sau din slujirea noastra.