
Traind cu Dumnezeu în fiecare zi
Constat că viața merge înainte
Că ce contează este cum o scrii
Prin fapte, gânduri și cuvinte.
El ne-a trimis cu un scop pe acest pamant
Iar dacă risipim a vieții vreme
Luând în traistă aur, zăcământ,
Umplând si adunând fără a ne teme,
Ne pierdem frumoșii ani ai tinereții
Zbătându-ne să avem aici mai multe
Strângem de parcă avem mii de vieții
Uitând a ne îmbogăți întru virtute.
Nici nu vedem cum timpul a trecut
Tot rătăcind aici printre mistere…
Târziu când constatăm ce am făcut,
Regrete amare umplu a minții sfere.
Că e frumos pământul și viața,
Ne atrage lumea cu a ei putere
Să nu ne risipim până se rupe ața
Tot alergând după iluzii și himere!
Că suntem muritori o stim cu toții
Iar într-o zi îl vom vedea pe Dumnezeu
Să nu lăsăm ca să ne fure hotii,
Să nu putem intra în raiul Sau..
Trezire strig creștine pentru tine
Cât încă mai trăiești pe acest pământ,
Te pregătește, roagă-te, fa bine,
Că Dumnezeu e sfânt de trei ori sfânt!
Greta A
Bedford 8 11 2025