Doamne cum să pot acuma
Să mă mai ridic de jos?
Că înteţită e furtuna
Ploaia mă loveşte-ntr-una
Şi e vânt vijelios!
Cerul pare de aramă,
E tăcere de mormânt!
Copleşită stau la vamă,
De greşale să dau seamă
Până nu intru-n pământ.
Ostenită de alergare
Vreau să capăt adăpost.
Am crezut că sunt mai tare
Însă azi, în încercare
Mă confrunt cu al vieţii rost.
M-am silit ca să fiu bună
Să te laud Doamne sfinte
Ca să am şi eu cunună
Când ne-om strânge împreună
Sus în cerul Tău Părinte.
Dar în marea zvârcolire
Când am fost cumplit lovită,
Eu credeam că îmi eşti Mire,
Că sunt roabă din iubire
Dar… căzut-am în ispită.
Am crezut că sunt cu Tine
şi că merg spre plai ceresc,
Însă când mă uit mai bine
Văd cât rău mai este-n mine
Şi în plâns mă pocăiesc.
Cât de slabă, cât de ternă
Fost-a viaţa mea aici…
Stând pe-a îndoieli pernă
am uitat că sunt eternă…
Doar tu poţi să mă ridici
Uită-te cu bunătate
Către mine acum Părinte
Iartă orice nedreptate
Spală-mă Tu de păcate
Mă transformă Doamne sfinte!
Greta Andreica
17 04 2013