Te chem durerea să mi-o vezi


Mă zbat între viaţă şi moarte
Între două lumi, alăturate, paralele,
Iar gânduri se frământă a mă împarte,
Să nu-mi continui drumul către stele.

Cu frământări, cu pofte, cu strădanii,
Mergând spre Infinit… şovăitor,
Pe drum de stele, printre lungi jelanii,
Port chipul Tău şi frica să nu mor.

Însingurată în mijlocul mulţimii,
Îmi strâng iubirile la subsioară…
Aud bătaia caldă, în tăcerea humii,
Şi tot lăuntru începe să mă doară.

Iar vântul bate, marea se înfioară
Şi valuri uriaşe se lovesc de ţărm,
Mă cuibăresc cu spaimă, a câta oară?
Şi Te aştept să-mi dai un nou îndemn.

Cu praf de lună pe obrajii umezi…
În tremur tainic şi nepământean,
Te chem să vii… şi să lucrezi…
Că timpul trece, iar eu mor cu fiecare an.

Greta Andreica
Zalau 04 aprilie 2013

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>