Categorii
poezii

După căderi și lupte

Când ai creat un plan pentru omenire,
Să ne salvezi din moarte și păcat,
Ne-ai dăruit întreaga Ta iubire
Pe Tine Doamne, nouă ni Te-ai dat.

Tu l-ai trimis în lutu acesta iată
Pe Fiul Tău, din Tine însuți rupt,
S-a întrupat, s-a dezbrăcat de slavă,
Venind ca miel, El Dumnezeu, El Absolut!

A biruit pornirea lutului rebelã
Și a trăit fără păcat, curat și sfânt,
Aici în mica noastră sferă,
Ne-a dăruit viață, prin Jertfă și Cuvânt.

Murind, strigă pe cruce la Golgota,
-Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit?
Dar Tu erai în El, împăcând lumea cu Tine!
Că ne iubeai, de aceia Fiul ți-ai jertfit.

Ce dragoste măreață și divină
Există în Tine sfinte Dumnezeu?
Chiar Fiul Tău să î-l trimiți în lume,
Să moară pentru mine, în locul meu?

Astăzi e rândul meu Părinte sfinte,
Un om plăpând trăind pe acest pământ,
Cu doruri, zbateri, mii de năzuințe,
Să încerc să Te înțeleg, să îți cuvânt.

Vorbește-mi Doamne, luminează în mine,
Că Te doresc cu tot lăuntrul meu,
Sunt lucruri ce nu știu a le dezlege
Că eu sunt om, dar Tu ești Dumnezeu.

Mă simt captiv în acest trup Divine,
Ce se transformã-n timp, ce merge în jos,
Dar duhul înăuntru meu este puternic,
Din Tine rupt, el e maiestuos.

El într-o zi va fi acolo sus cu Tine
Materia se va întoarce în pământ,
Se degradează trupul acesta în vreme,
Dar în lăuntrul lui, eu lupt să fiu mai Sfânt.

Să m-alipesc de Tine sfinte Tată,
Să capăt iar din caracterul Tău,
Firea pământească lupt să o fac roabă.
Să nu mă tragă iar în negrul hău.

Purta-tu-ma la porci și la roșcoave,
Robit am fost, păcatul m-a atras,
M-a biruit, m-a stăpânit o vreme,
Și-am rătăcit năuc cu suflet ars.

După căderi și lupte fără număr,
Zdrobit și ostenit de căutări,
M-ai strâns la piept, m-ai pus pe umăr
Ca să m-aduni din cele patru zări.

Am înțeles târziu în viață
Că fericire nu există aici jos…
Că fericirea este numai lângă Tine Tata!
Prin Fiul Tău iubit, Isus Hristos.

Că sufletul doar alipit de Tine
Găsește fericirea pe pământ,
Restul e zbatere, e luptă, e rușine,
E goană în zadar, e praf, e vânt.

Astăzi m-ascund în Tine, Dumnezeu puternic,
Și m-alipesc în totul de Cuvânt,
Transformã-n mine tot ce nu îți place
Și ajutã-mã să mă păstrez curat și sfânt.

Puterea care ai pus-o în ființa mea
M-a ridicat de atâtea ori de jos
Sa nu iei Duhul Tău cel Sfânt din mine
Te rog și mă închin Isus Hristos.

06 09 2023 Bedford.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *