Foc… durere… moarte

Cu glas de toamnă plâng a inserare
In timp ce frunze cad pe alei,
In țara românească este mare jale
Uciși la Colectiv au fost copiii sai.

*E seara în care vom muri*, scria anunțul
De flăcări învelit, o ce durere!
Si iată s-a întâmplat neprevăzutul
Când flăcări au căzut… apoi… tăcere!

Un fum înecăcios și răni cumplite,
Iar oamenii i-și strigă neputința,
Doar piele arsă asfaltu” înghite,
In timp târziu… a început căința.

Revoltă, lacrimi și durere
Ne plângem morții prea devreme,
Parinții îsi fracă mâinile-n tăcere
O națiune întreagă-n lacrimi geme.

***
O Doamne Te rugăm ne iartă iară!
Că prea puțin facut-am pentru Tine
Că nu am „ars”, că nimeni să nu piară
Ne smerim cu fețele umplute de ruține.

***
Oameni ai Domnului veniți la luptă
Să nu ne închidem iar intre betoane
Să ne amintim că Dumnezeu ascultă
Iar tineri sunt în țară milioane.

Greta Andreica
03 11 2015