Spre Împărăţie


Te chemăm o Doamne, în viaţa noastră
Ca să ne transformi Isuse pe deplin,
Caci trairea goală vai ce mult ne costă!
Poate nu-ntelegem şi nici nu gândim.

Dragostea se sparge de a vremii ziduri
Sfârtecată-i astăzi de creştini prin văi,
Religii străvechi îşi etalează mituri
Susţin cu tărie că sunt doar ai Tai.

Toţi Isuse Doamne îşi arogă dreptul
De-a fi singurii ce Te slujesc deplin
Ce ne-ar spune astăzi oare înteleptul
De-ar vedea sfinţirea ce o dovedim?

Culte şi religii cu doctrine „alese”
Îşi arogă dreptul de-a fi cei dintâi
De faţadă stau la aceleaşi mese
Spunând ca Tu Doamne le eşti căpătâi.

-“Noi apărăm Legea” strigă unii tare
Astăzi pe uliţe sau de la amvon
Fără Lege nimeni mântuire n-are!
Alţii strigă tare despre Armaghedon

-“Noi avem peceta pentru împărăţie
O altă grupare crezul şi-l afirmă,
Căci prooroci sunt a cerului solie
Iar Cuvântul, crezul ni-l confirmă!

-“Duhul, numai Duhul” se spune cu tărie
-“El deschide calea către cerul sfânt,
Călăuza noastră către împărăţie
Este Duhul slavei şi un alb veşmânt!”

Alţii se întreabă cu mare uimire
-“Cum se poate asta, ce susţineţi voi?
Limbile-ncetară noi avem de ştire…
Iar aceste daruri nu sunt printre noi!

Noi avem lumina sfântă pe cărare
Biblia vorbeşte despre al nost’ destin
Căci ne-am botezat în apă fiecare
Şi noi împlinim Cuvântul pe deplin!”

***

Şi uite aşa se-ntâmplă pe cărare…
Orişice grupare îşi apără doctrina
Crezând cu tărie în parte, fiecare
Că la cel de-alături, sigur, este vina!

Dragi creştini ce alergaţi pe Cale
Către mult dorita, Sfânta Împărăţie,
Domnul ne vorbeşte azi la fiecare
Cum viaţa noastră trebuie să fie:

Dragostea agape să ne însoţească
În umblarea noastră pe acest pământ,
Duhul Sfânt în taină să rodească
Să avem cu toţii un caracter sfânt.

Inima să fie plină de iubire
Pentru cel de alături pe a vieţii drum.
Astăzi Dumnezeu ne dă de ştire
Să ne pocăim degrabă, chiar acum!

Amin
Zalau, 25 mai 2012

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>