Picură lumină, coboară mister
În omul de lut, trudit călător,
Coboară semnale, veşti din eter…
Să nu se simtă străin şi stingher
Când sufletul arde de dor!
Poteci de lumini coboară de sus,
O punte ce leagă eternul de lut
Un drum prin lumina fără apus,
Aşa cum poeţii au spus,
Ascult, mă închin şi privesc.
Necuprinse întinderi sorb cu nesaţ
Miliarde de stele mă atrag izbitor,
Ţin galaxiile strânse sub braţ…
o cometă pierdută încerc s-o agaţ,
Vreau să-nţeleg… înainte să mor.
De unde atâta mister şi lumină,
Coboară adesea spre ce-i trecător?
Semnale venite spre lumea de tină
Din veşnicia ce ne este vecină!
Ating omul peregrin… călător.
O clipă adesa şi viaţa-i trecută,
S-a dus pentru veci ce e pământesc,
Vine eterninitatea… cea neştiută!
Toţi ne-o dorim să fie plăcută!
Dar vai, ce puţini se pregătesc!
Greta Andreica
16 Martie 2013
