Categorii
poezii

Astăzi

Astazi, o zi ca multe alte
Dar este ziua când traim
Suntem vrajiti de ea adesea
Uitând ca mâine noi murim

Ne amintim de ieri deodata
Copii în leagan noi eram
Iar astazi ne simtim puternici
Uitând ca moartea bate-n geam

Poate ca saracia crunta
ne-mpiedica sa mai gândim
Ca timpul se perinda-n graba
Iar mâine un sicriu gasim

Sau… dimpotriva bogatia
Ne leagana-n mirajul ei
Dar la mormânt ne lasa toate
Plecam saraci si singurei

Sa nu mai fim robiti de lume
Sau de viata care trece
Daca în Dumnezeu ne-ncredem
vom fi pe veci cu El ferice

Sa pretuim deci ziua aceasta
Ce data ne e s-o traim
Sa ne-mpacam cu Domnu-n graba
Ca-n cer cu Isus noi sa fim.

Zalau
05 Ianuarie 2012

Categorii
poezii

Vreau doar binele sa-l fac

(Romani 7)

Unde Doamne să Te caut
Unde-n nemurire?
De teluric sunt cuprinsă
Uneori sunt chiar învinsă
Rătăcesc neştire.

Vreau doar binele să-l fac
Să trăiesc curată
Însă răul e-n cerdac
Iată că pe el îl fac
Este o luptă viata toată

Trage carnea spre pamânt
Mă apleacă tare…
Eu mă lupt în al meu gând,
Mă smeresc şi mă frământ
Cer putere şi răbdare.

Vreau să mă înalt deplin
Către Tine Tată!
Să-mplinesc al meu destin
Azi smerită mă închin
Cu viata toată.

Numai Tu o Doamne mare
Mă poţi transforma deplin!
Poţi să schimbi această stare,
Să-mi dai har şi ridicare…
Doar prin Duhul să mă-nchin.

amin
Zalau 5 Ianuarie 2012

Categorii
poezii

Credincioşie

„Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci.”( Ps.117 : 2)

Tu eşti acelasi Doamne mare
Eşti neschimbat, statornic eşti,
Nu ai în Tine umbră de mutare
Iubeşti mereu pe fiecare…
Credincioşia noastră-o răsplăteşti.

Că pus-ai şi în noi credincioşie,
Să Te urmăm în faptă şi-n cuvânt.
Pe Isus l-ai trimis ca mărturie vie
Şi pildă sfântă de credincioşie
Când jertfă fost-a pe pământ!

Credincioşia Ta, o Doamne Dumnezeu
Îmi dă nădejde-n clipe grele,
Când n-am putere în drumul meu
Tu mă ajuţi constant, mereu,
Să pot să mă ridic din rele.

O Dumnezeu! Nu-i altul ca şi Tine
Statornic să rămână în tot ce-a spus,
Mă înfior când mă gândesc mai bine
De câte ori eu ţi-am adus ruşine
Când Tu-mi promiţi tot cerul Tău de sus.

Dar într-o zi Te-oi întâlni Părinte
Şi voi vedea că tot ce ai promis,
Aşa precum stă scris în Sulurile Sfinte
Făgăduinţe spuse prin cuvinte
Tu ai să-le împlineşti precum e scris!

a m i n
Zalău, oct. 2010

Categorii
poezii

Urare


Dumnezeu să vă sfinţească,
Inima să vă-ntărească!
Să aveţi un rod bogat,
Un an binecuvântat!

Să vă dea pace şi har,
Viaţă veşnică în dar!
Cât veţi trăi pe pământ,
Să v-adânciţi în Cuvânt!

Duhul Sfânt să vă inunde,
Să plutiţi pe cereşti unde!
Bucuria-n Duhul Sfânt,
S-o aveţi pe acest pământ!

Pentru casa cea cerească,
Dumnezeu de-acum vă crească!
Curgă peste voi sfinţire,
S-aveţi parte de răpire!

amin

Categorii
poezii

Analiză la final de an


În analiză, mă frământ mereu,
Văzând ce-am lucrat pentru Tine…
Când zăduful zilei a fost greu
Ce puţină roadă adus-am şi eu!
Iar uneori… ţi-am adus chiar ruşine.
Mă plec înainte-Ţi, cu sufletul meu,
Şi Te rog fierbinte suspinând mereu
Doamne… ai milă de mine!

Mie scârbă astăzi de mine!
de-ofranda uneori adusă în grabă…
de închinarea-mi îmi este ruşine,
Ajută-mă să nu numesc răul bine!
Căci azi conştiinţa întreabă:
-„De ce nu cugeţi la faptă mai bine?
Dacă semeni cei vânt… ai să culegi ruşine!
Trezeşte-te acuma degrabă!”

Aş vrea să pot şi eu să lucrez
Mai bine pe sfântul ogor…
Iar azi când adânc meditez,
Doresc tot mai mult să veghez
Ca-n trudă să fie şi roadă şi spor.
Să cresc în putere lăuntrică, în crez,
Cu spor pe ogorul Divin să lucrez,
În pieptu-mi… să ardă acest dor

Ajută-mă Doamne! Te rog azi plângând
Să stau în credinţă lucrând cu mult spor
Să merg înainte la lucru cândând
Iar în minte adânc… şi în gând
Să fii numai Tu, al vieţii izvor!
De ar fi înainte pe cale mergând
Să vină obstacole şi piedici pe rând,
Strângând din dinţi, să lupt până mor!

Categorii
poezii

Un an în şirul anilor cei ai


Se duce anul vechi cu a lui poveste,
Dureri trăite şi-mpliniri se duc cu el…
Există însă-o evidenţă în lumile celeste
Şi tot ce am făcut, notat acolo este!
Căci pentru toate seamă vom da-n cer.

Făcând o socoteală anului ce trece
A zilelor şireag ce le-ai trăit în el…
Vezi timpul dedicat pentru cerescul Rege
Şi cât ai fost în clocot, căldicel sau rece
Iar calculând… din nou te simţi stingher.

Atâţia ani la rând promis-ai să încerci
Să fii mai bun, mai credincios, mai sfânt,
Viaţa-n rugăciune fierbinte s-o petreci,
Să nu mai rătăceşti pe a firii vechi poteci
Să nu mai fii legat de-acest pământ!

Iar azi când anul vechi este-ngropat,
În analiză te frămânţi mereu, mereu
Lăuntru întreg îţi este tulburat
Şi ce arid şi bulgăros terenul ce-ai lucrat,
A câta oară…. iar suspini din greu!

E un segment de timp în care existăm
Ca fiinţe vii aici pe acest pământ,
Iar anii sunt irepetabili, îi numerotăm,
Vremea dăruită, cu drag o savurăm
Ne exprimam în viaţă prin faptă şi cuvânt.

Acum la clipă de bilanţ, de aducere aminte
Să ne oprim din zbucium lângă calendar
Să cântarim şi fapte şi gânduri şi cuvinte,
Să ne-angajăm cu zel, privind spre înainte,
Ca timpul dăruit, să nu mai curgă în zadar.

amin

Categorii
poezii

Încă mai este Har


Atât de aproape de inima mea,
Esti Tu Dumnezeu din vecie…
Astazi ma scald în dragostea Ta
Si-n pacea din cer data mie.

Ma scufund în Harul divin
Si-n iubirea ce curge din cer,
Ma-mbrac în iertare, ma-nchin
Iar pacatele fug si umbrele pier.

Din Calvar înca curge iertare
Si Har pentru pentru mine din plin
Astazi înca mai este salvare
Smerita Te ador si ma-nchin.

Doar Tu, în umblarea-mi cea terna
Îmi deschizi noi porti catre cer.
Dragostea Ta pentru mine-i perenă
Mă-nvălui cu ea în necaz, să nu pier.

Doar Tu mă înţelegi atât de bine
Mă alinţi, mă mângâi, mă ridici
Să mă aseamăn tot mai mult cu Tine
M-ajuţi, şi-mi porţi de grijă aici.

O Dumnezeu, cu nimeni altu asemeni!
Îţi mulţumesc că mă iubeşti deplin
Din dragoste murit-ai pentru oameni
De aceia smerită Te ador şi mă-nchin

Zalau, 29 Dec.2011

Categorii
poezii

Pruncul sfânt


„Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”(Luca 2, 11-12)

E craciun din nou pe plai,
Sărbătoarea bucuriei.
Vin colindători cu alai
Se colindă-n dulce grai
Frâu se dă copilăriei.

Ne amintim că s-a născut
Într-o iesle Pruncul Sfânt,
El cel fără de-nceput
S-a născut umil, tăcut,
Să ne aducă Sfânt Cuvânt.

Dezbrăcatu-s-a de slavă
Ca să vină pe pământ,
Să schimbe fiinţa firavă,
Omul, fiinţa mică slabă
Să îl facă sfânt, sfânt, sfânt!

Slavă lui Isus Mesia!
Ce venit-a pentru noi,
Ca s-aducă bucuria,
Să ne redea veşnicia
Ca să fim în cer eroi.

Astăzi colindăm cu toţii,
Ne-amintim de pruncul sfânt
Şi bunicii şi nepoţii,
Îl glorificăm cu toţii
Că s-a născut pe pământ.

amin
Zalau, dec. 2010

Categorii
poezii

Colindătorul


Colindatorul este mesager.
El duce vestea bună a întrupării,
Cântă despre Cel venit din cer,
El duce vestea în umbros ungher,
Vorbeşte despre Regele salvării.

În mersul lumii care pare infernal
Colindătorul parcă rupt de vreme
Se opreşte şi la cel ce doarme în canal
Ce n-are-n viaţă nici un ideal
Ce suferă-n tăcere şi se teme.

Colindătorul bate-n geam la cel sărac
La cel ce n-are lemne, n-are pâine
Aicea el descarcă-al dărniciei sac
Aduce şi colind, dar şi colac
Vestind pe Cel ce-i a Vieţii pâine!

Colindătorul se opreşte la spital
La cel ce este suferind pentru o vreme
Îşi desfăşoară-ntregul arsenal
Arată că exist-un ţel şi este un capital
Ce trece dincolo de timpu-n care geme

Colindătorul îi vorbeşte de Isus
Celui bogat ce multe averi deţine
Îi spune de o bogăţie de nespus
Ce se găseşte doar în jertfa lui Isus
Şi este mai presus de bani şi pâine.

Colindatorul în gerul de afară
Aduce vestea bună până-n zori
El îţi vorbeşte despre-o sfântă ţară
De viaţă în eterna primăvară
Dacă-l primeşti pe Isus înainte ca să mori.

Amin
Zalau, dec.2010

Categorii
Fără categorie

Legământul cel nou

Avem un Dumnezeu măreţ care veghează
De mii de ani domneşte şi lucrează…

Privind spre om… dorea ca să trăiască,
Dar Legea nimeni n-a putut s-o împlinească.

El, urzitorul mântuirii noastre-ntregi
Prin Fiul Său adus-a sfinte Legi!

Ca omul cel teluric, fiinţa pământească,
Prin Duhul Sfânt să poată să-mplinească.

Săpate adânc, în inimă au fost puse
De însuşi Dumnezeu care le şi aduse.

Trimis-a pe Isus cu sângele Lui sfânt
Care prin jertfa adus-a noul legământ!

Prin Duhul Sfânt schimbat-a pe deplin
Şi viaţa omului… şi-a lui destin.

Un legământ mai bun a fost adus în faţă
O altă Lege… Legea Duhului de viaţă.

Căci Duhul Sfânt turnat în omul păcătos
Îl schimbă în asemănarea lui Hristos.

Amin
Zalau 23 Dec. 2011