Categorii
poezii

Aleargă la Isus

Când norii se adună,
Şi-i ură-n jurul tău
Să nu îţi fie frică
Te-ncrede-n Dumnezeu!

Necazuri de te-apasă
Şi n-ai nici o scăpare
Tu crede-n Dumnezeu
Că veşnic E, şi mare!

Când viitoru-i sumbru,
Totul… se prăbuşeşte
Credinţa-n Dumnezeu
Te-ajută, biruieşte!

Aleargă-n grabă la Isus
Orice necaz te-apasă,
Va şterge-a tale lacrimi
El sigur nu te lasă!

Îţi ştie orice geamăt
Aude al tău oftat,
Cunoaşte a ta durere
Când tu eşti supărat.

Când rana ta-i adâncă
De cei mai dragi făcută
Iubira-I… te mângâie,
Că e neprefăcută.

Te-ncrede-n El puternic
Orice dureri te-apasă
E cel mai bun prieten
Şi sigur: Lui îi pasă!

20 oct 2011

Categorii
poezii

Marea întâlnire

Am scris aceste versuri după ce am stat lângă o soră scumpă, care mai are un pas până la mare întâlnire cu Domnul.
Am vorbit mult cu ea înainte, acum nu mai poate vorbi, respiră doar aşteptând clipa plecării. Domnul să ne ajute să ne pregătim toţi!

Ani trec iar viaţa zboară,
Mă trezesc abia suflând…
Ce adunat-am cu sudoare
Va rămâne aici curând.

Însă-n ceruri, mă aşteaptă,
Isus, Preot şi Dumnezeu!
C-am am umblat pe Calea dreaptă
Şi I-am supus întregul Eu.

Doresc s-ajung în ţara mea,
Spre ceruri încurând eu voi zbura.
Nimic de pe pământ nu mai doresc…
Decât lângă Isus să m-odihnesc.

Pe străzi de aur cum s-a spus,
Umbla-voi împreună cu Isus
Necazuri pentru veci vă voi uita
Am să te uit pământ cu frământarea ta!

Acolo… tot ce-i rău s-a dus
În ceruri nu mai este apus!
Cu sufletul flămând doresc
Acasă-n ceruri să sosesc.

Zalau, 22 oct 2011

Categorii
poezii

Viaţa este-o luptă…


Viaţa este-o luptă
Şi lupt din răsputeri…
Să arăt că am un Tată
Ce drumul mi-l arată,
Ce vindecă suspine
Amaruri şi dureri.

Duşmanul e in spate
Stă liniştit, pândeşte,
Când nici nu mă aştept,
Din umbra mă loveşte,
Dar Domnul… mă-ntăreşte,
Îmi dă mereu puteri.

Lupta e cu duhuri obraznice,
Ce atacă mişeleşte…
Să rupă-a mea credinţă,
Să nu am biruintă
Îmi spun mereu…
Că-s slab şi trecător.

Dar lupt pe metereze,
Tot părul mi-e vâlvoi…
Sunt rupte-a mele haine,
Dar niciodată Doamne
În faţa-ntunecimii
Nu vreau să dau-napoi!

Aprigă e lupta
Ce astăzi se arată,
Duhurile atacă mereu, stăruitor,
Cu toată armătura…
Stau gata-n orice vreme,
Cu Tine, eu ştiu sigur
Voi fi biruitor!

Satana mă momeşte,
Cu pofte trecătoare,
Care sclipesc tentant, ispititor…
În duh. e lupta mare!
Numai Isus m-ajută să fiu biruitor.

amin 01 iunie 2010

Categorii
cugetare

Biruinţa


*Ca să obţii o biruinţă trebuie să-ţi identifici duşmanul şi să ştii ce ai de făcut

*Nu vei obţine niciodată o biruinţă prin vorbe, ci prin fapte, trecând la acţiune.

*Cea mai mare biruinţă este să te biruieşti pe tine însuţi.

*Când te-ai biruit pe tine însuţi, poţi zâmbi în loc să scrâşneşti din dinţi.

*Dacă nu vei obţine o biruinţă din prima încercare, nu renunţa! Ridică-te iar, şi iar, până vei rămâne în picioare biruitor.

*Adevărata biruinţă o obţii prin credinţa în Isus Hristos, ascultând de El devii biruitor.
*Isus Hristos a biruit lumea

*Tu poţi birui lumea prin credinţa în Hristos.

*Smerenia este semnul biruinţei.

Categorii
poezii

Timp de rodire


Norii fug, aleargă-n zbor
Peste cerul azuriu
Singuraticul cocor
Ce planează încetişor
Ne-aminteşte că-i târziu

Este toamnă, toamna iar
Frunzele îngălbenesc
În păduri parcă e jar
Mă-ntristez dar e-n zadar
Toate, toate ruginesc

Pleacă păsări de la noi
Înspre sud călătoresc
Rodurile curg şuvoi
Se aduc hambare noi
Oameni, munca-şi înteţesc

E alertă peste câmpuri
Că a fost un an bogat
S-a trudit trei anotimpuri
Trecând multe, dese hopuri
Însă rod s-a adunat!
***
În natură se perindă
Ciclurile, ani de ani
Pentru noi acestea-s pildă
De aceia ne colindă
Să-nvăţăm a fi stăpâni

Ca la vremea de rodire
Când El Sfântul va veni
Să încerce a mea zidire
Judecând a mea slujire
Să fiu cum s-ar cuveni

Categorii
poezii

Dă-mi Tu pocăinţă


Plânge vântul prin castani
Plânge pe-nserat…
Rătăcind de zeci de ani
Strig în rând cu cei sărmani
Căci sunt însetat.

Mi-este dor ca să Te văd
Prin ochi de credinţă…
Rupe Doamne orice gard
Mi-este teamă, am să cad!
Dă-mi Tu pocăinţă!

Tot lăuntrul meu Te cheamă
Vreau să Te cunosc deplin…
Să Te apropii mai cu seamă
Ca să nu-mi mai fie teamă
Şi să nu mă simt străin.

Dacă-n drumul şovăielnic
Către împărăţie
Pasu-mi fost-a îndoielnic
Şi călcat-am des sfielnic
Dă-mi Tu apă vie.

Ca să fiu predat deplin
Doar în voia Ta
Să n-alerg dup-un străin
Ci la crucea Ta să vin
Cu viaţa mea.

Categorii
poezii

Când Te văd?


Când Te văd Isuse, când?
Când Te văd mai bine?
Astăzi plâng şi gem flămând,
Mă-nfior în al meu gând
Şi… alerg spre Tine.

Cum să Te cunosc deplin,
Te întreb plângând?
Zilele se duc şi vin
E noros dar şi senin,
Sufletu-mi te vrea arzând.

Când cu biruinţa-n glas
Am să vin la Tine?
Doruri şi-au făcut popas
Şi în suflet au rămas
Ancorate-s bine.

Când Isuse am să pot
Alipit să stau de Tine?
Sufletul rănit mie tot
De ispite ce mă rod
Mă-nfior şi mie ruşine.

Când o Doamne am să fiu
Sus în cer mireasă?
Fără Tine sunt pustiu
Plâng amar că e târziu
Vreau să vin acasă.

Categorii
poezii

Zidesti… dar pentru cine?

Casa unui frate pe care-l pretuiesc

Lucrezi la caramizi din greu,
Ca sa zidesti pentru posteritate
Oare asta-ti cere Dumnezeu?
Sa fii tot rob mereu, mereu?
Sau sa-mparti mila si dreptate?

Daca transpiri tot pentru fire,
Vlaga toata lucrului ce piere o dai.
Ce-ai strans, ce ai, se duce-i nalucire
In colb s-a prabusi a ta zidire
Ai sa ramai cu-n vesnic… vaiii !

Tot ce cladesti in lume trece
Comfort, avere, bani se duc
Doctoratele luate aici cu zece
Cand esti bolnav te lasa rece
Se pierd, se ruineaza si se duc…

Zidind castele de nisip aici…
Trudesti din greu dar… se surupa
Le calci, le-mprastii, si le strici
Si nu mai poti nicicum sa le ridici,
Apoi doar truda iti ramane dupa.

Sa nu fii rob Egiptului acum
Te smulge azi din crancena robie,
La caramizi sa nu lucrezi aici!
Credinta pentru ce sa-ti strici?
Ramai copil de Dumnezeu pentru vecie!

Lucreaza pentru vesnicia ta,
Nu risipi-n zadar a ta putere!
Aduna fapte bune pentru ziua grea
Cand incercata-a fi credinta ta,
Aceasta Dumnezeu iti cere!

Tu ce esti? rob sau fiu?Alege!
De asta atarna vesnicia ta!
Ca de zidesti aici spre-a drege
Privind mereu in noua lege
Tu har divin si mantuire-i capata!

amin 23 mai 2010
Autor: Greta Andreica

Categorii
poezii

Poarta strâmtă


Pentru calea veşniciei
Mulţi se pregătesc mereu,
Sa ia pulsu-mpărăţiei
Fără a renunţa la… eu.

Este un singur fel amice,
De-a paşi pe sfânta cale
Poarta strâmtă ce te duce,
Spre-a împărăţiei cale!

Poarta strâmtă este cheia
Pentru drumul către cer,
Dacă azi ai prins ideia,
Pentru ce mai stai stingher?

Dar sa ştii, pe poarta strâmtă
Nu poţi intra cu bagaj,
Trece doar cel ce se avântă
Cu nădejde, crez, curaj.

Căci pe poarta largă astăzi
Lumea-ntreagă intră val
Însă-i calea spre pierzare
Pe ea nu ajungi în rai!

Iată, două porţi şi două căi,
Poţi să mergi pe care vrei…
Cu poveri, bagaje grele
Nu poţi zbura către stele!

Puţini află poarta, calea,
Care duce către cer…
Isus este poarta, cheia,
El dezleagă acest mister.

-Nevoiţi-vă” ne spune
Iar de două mii de ani,
Hai intraţi, veniţi din lume!
Nu mai fiţi robiţi de bani!

Lumea… banii or sa treacă,
Însă Eu rămân în veac!
Eu sunt poarta, uşa, calea,
Eu cu Tatăl vă împac!

Hai alege astăzi poarta
Care-o vezi ca este strâmtă,
Lasă tot cei rău, cei soartă
Domnul te binecuvântă!

amin
Zalau, 15 iunie 2010

Poarta strâmtă ! Este singurul loc pe unde se poate accesa spre cer, vă îndemn intraţi toţi, poarta este ISUS !

Categorii
poezii

Pe marea vieţii

Pe marea vieţii

Mergând pe marea vieţii zi de zi
Vin valuri ce lovesc a mea credinţă
Ele mă-nping spre mal cu stăruinţă
Dar să vâslesc nu pot a mă opri

Vâslesc cu-ntreaga mea putere
Nu am să spun nicicând că nu mai pot
Şi chiar dacă-am depus efortul tot
Putere ai să-mi dai din alte sfere

Furtună, valuri şi talazuri
Taifunuri de-ar veni mereu
Eu am să cred în Dumnezeu
Cu El voi birui-n necazuri

Oricâte valuri vor veni vreodată
Eu vreau să lupt crezând în biruinţă
Îmi întăresc mereu a mea credinţă
Cu Domnul… lupta-i câştigată.