mărturii | Greta Andreica

Partea a 2-a

7ec44a9055 — Soarele Vieţii a intrat în grădina mea şi... iarna s-a dus!

Am cerut Domului să-mi vorbească, deoarece numai în felul acesta voi putea contina să stăruiesc pentru pecetluirea deplină.
Am pus un semn înaintea Domnului şi am spus aşa: „Doamne dacă ce am primit este de la Tine atunci, te rog, ca în prima rugăciune care se va face Tu să-mi vorbeşti prin cine vrei Tu, dar Te rog să-mi vorbeşti.”
Toată ziua am petrecut-o în frământări. Aveam o bucurie mare în mine dar cel rău mă necăja şi îmi spunea: „Tu să primeşti Duh Sfânt? Dar nu ştii cine eşti? Ai uitat câte ai făcut?”
Astfel s-a făcut seară şi am plecat la biserică la rugăciune. Ajungand la biserica am observat ca erau foarte puţini frati, vreo opt sau noua.
Prima rugaciune care s-a facut, a fost o rugăciune scurtă în care s-a cerut ajutorul Lui Dumnezeu pentru seara aceea. La finalul rugaciunii, fratele care conducea a vrut să înceapă să citească din Cuvânt, dar a fost oprit de catre un alt frate care avuse o vedenie si dorea sa o impartaseasca.
Astfel ce am cerut Domnului s-a împlinit! Stiam asta înainte să spună fratele ce a vazut in vedenie, caci toată ziua mă târguisem cu Domnul.
Fratele a spus vedenia: „Eu am văzut-o pe sora Greta că stătea la o răscruce de drumuri şi o lumină puternică era deasupra ei, sora fugea în stânga, fugea în dreapta dar lumina o urma oriunde mergea.”

Când am auzit eu acest lucru, m-am pus pe genunchi şi nu mi-a păsat că cei ce erau acolo mă auzeau. Am început să vorbesc cu Dumnezeu, eram sigură de prezenţa Lui şi mă minunam că Slăvitul a venit să stea de vorbă cu mine o femeie slabă şi nevrednică.
I-am spus tot ce am păcătuit, tot ce mă durea, totul era doar între mine şi Dumnezeu! Iar El Bunul Tată nu a întârziat şi a coborât peste mine Duhul Sfânt cu o putere mare şi am început să rostesc cuvinte clare în altă limbă. O bucurie pe care nu pot sa o descriu în cuvinte a coborât peste mine şi pentru prima dată în viaţa mea am fost convinsă că Dumnezeu m-a iertat, că tot ce a fost urât şi murdar s-a şters pentru totdeauna!
Atunci am început o nouă viaţă cu Dumnezeu! Era Tatăl meu, şi asta nu era o vorbă, ci era ceva real.
Căderi, alunecări au mai fost, dar mă ridic de atunci mereu şi mereu în numele lui Isus şi merg mai departe. Am siguranţa că sunt copilul Său şi că într-o zi îl voi vedea.

(partea 1)

images (4) — Furtuna... era o prezenţă constantă în sufletul meu..

Am făcut botezul în apă de tânără. La optsprezece ani am promis că voi sluji Domnului toată viaţa, însă… nu a fost aşa. Am trăit în biserică dar nu am avut naştere din nou fiind cu un picior în lume şi cu celălalt în biserică. Anii au zburat repede, m-am trezit pe la douăzeci şi şapte de ani cu nuiaua Domnului dând în mine.
Născusem băieţelul, pe Bogdan şi eram tare fericită, dar în acelaşi timp îmi era şi foarte frică să nu moară deoarece avusem două visuri profetice în sensul acesta în timpul sarcinii şi asta mă urmărea zi după zi.
Însă, Domnul ce a vorbit a şi împlinit şi singurul meu băieţel, pe care-l dorisem cu tot sufletul meu, a închis ochii pe pământ pentru totdeauna. A fost foarte greu pentru mine să trec peste asta şi a fost prima dată când am înţeles că nuiaua Domnului m-a ajuns.
Apoi încercările au urmat una după alta, boli, operaţii, accidente, lovituri.
De fiecare dată gândeam că trebuie să mă întorc cu adevărat la Dumnezeu, dar cel rău crease legături puternice în inima mea şi cădeam mereu în păcat. Luptam dar nu înţelegeam prea bine cum trebuie să lupt şi diavolul mă biruia.
După câţiva ani, timp în care luptasem în rugăciune, chiar dacă într-un fel stângaci, aşa cum înţelegeam eu la vremea aceea nu vedeam mare progres în viaţa mea spirituală. Păcatul mă chinuia, nu reuşam să biruiesc păcatul pentru mult timp, dar nu am avut curaj să cer ajutor nimănui, însă Dumnezeu care veghează, care cunoaşte toate lucrurile, care ştia lupta mea, nu a stat nepăsător ci a lucrat în mine, m-a pregătit pentru ce avea să urmeze.
Au fost ani de luptă, ani de întoarcere, nimeni nu cunoştea lupta din sufletul meu, dar ea era continuă, aveam căderi in păcat urmate de ridicări, de promisiuni, de luptă şi tot aşa până în vara anului 1996.

Atunci a fost un timp de cotitură în viaţa mea. Era în patru iunie, într-o marţi, când impreuna cu un grup de surori, am plecat la Cluj la biserica de pe Albinei la o seară de rugăciune.
A fost momentul în care, din intreg grupul fără să mă înţeleg cu cineva, am intrat la mărturisire, o mărturisire totală şi sinceră deoarece povara era mare de tot.
Am coborât la subsol unde se făcea rugăciune de stăruinţă după Duhul Sfânt, deşi nici nu mă gândisem să particip, credeam că nu merit Duhul Sfânt, (Auzisem la biserică de multe ori că doar cei curaţi pot primi Duhul ) având si eşecuri în viaţa mea.
Acolo în sala de rugăciune, cei ce stăruiau după Duhul erau în faţă, fraţi cu ungere se rugau pentru ei, iar eu eram în spate singură şi plângând am început să mă rog pentru o soră care avea mulţi copii. Am stăruit pentru ea să primească Duhul Sfânt. Țin minte că îi spuneam Domnului să-I dea ei, că ea merită, eu nu merit, şi mă rugam cu foc.
Ce s-a întâmplat nu ştiu dar într-un timp scurt, pe moment, am simţit că o putere intră în mine, o bucurie imensă a inundat fiinţa mea, iar cu buzele am spus câteva silabe stâlcite.
Fraţii responsabili de acolo, mi-au spus că am primit o preumbrire a Duhului. Nu era nevoie să-mi spună cineva, ceva, că eu „zburam” , eram fericită!
Însă, întreaga noapte ce a urmat, m-au frământat îndoielile. Venea diavolul la nivel de gând şi îmi spunea că nu s-a întâmplat nimic….
Miercurea însă era stăruinţă la noi la biserică, aşa că toată ziua următoare m-am înţeles cu Dumnezeu, mă târguiam cu El….(va urma)