Smerenia este o latură a caracterului divin.
Cel mai mare act de smerenie din univers este cel care a dus la mântuirea noastră, Dumnezeu Isus S-a dezbrăcat pe Sine de toată slava şi a venit pe pământ trăind ca om, apoi S-a smerit până la cruce ducând până la capăt actul smereniei Sale.
Un om credincios va şti să se smerească urmând exemplul Domnului său, Isus a fost smerit tot timpul cât a stat pe pământ.
Când eşti smerit poţi iubi pe cel ce-ţi face rău, dragostea lui Dumnezeu este în tine.
Smerenia te fereşte de cădere, dintr-o stare de smerenie nu ai unde cădea, pentrucă eşti jos.
Atunci când poţi răbda orice ocară, fără să te clatini, înseamnă că eşti smerit, că eul tău este mort.
Smerenia este ceea ce arată cel mai bine cât de virtuos eşti, într-un suflet smerit dispar toate răutăţile, nu este un teren propice pentru rele.
Florile cele mai delicate, mai gingaşe cresc în valea smereniei.
Cine se mândreşte cu sfinţenia şi credinţa sa, nu are nici sfinţenie nici credinţă, întotdeauna sfinţenia va avea ca rod smerenia..
Când eşti smerit cu inima vei găsi odihnă, nu te vei mai îngrijora pentru toate lucrurile.
Dumnezeu întotdeauna Se va arăta omului smerit, va fi lângă el, fiindcă parte din natura Lui se găseşte în acest om.
Smerenia arată statura spirituală pe care o ai.

Meta
Recomandari
-
adorareascultarebiruintacercredintacugetarecautarededicaredragosteDumnezeueternitateIsusiubireLuptamaremeditatiemoartemantuireneputintapocaintapoezie crestinapoezii crestinepregatirepacatpartasieridicarerugaciunesalvaresfinteniesfarsitslujiresmereniesuferintatransformaretrezireveghereversuriversuri crestineversuri de dragosteversuri despre viatavesnicieviatazidireimbarbatareincurajare
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
Comentarii recente
- Felix în Uns cu har
- Viorica Durcau în Timpul
- Viorica Durcau în Privind spre mâine
- Nicu Ghiuro în Incertitudini vin stinghie
- Francisc Nemeth în Un vartej de simtaminte
- mariana marcus în Picturi
- Draghici în Dacă este Doamne cu putinţă…
- Mistuiți de flăcări | Greta Andreica în Foc… durere… moarte
- Draghici în Neputinţă
- ion în Un vartej de simtaminte
- Mihai Pop în Neputinţă
- cristina în În amintirea mamei
- oluwafemi fawale în Mă leg de cer
- z. b. în Mă leg de cer
- z. b. în E ziua ta
Arhive
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- august 2022
- mai 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- iulie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- februarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- martie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- mai 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
smerenia cu care a trait Domnul Isus trebuie sa ne influenteze si pe noi, urmasii Lui. Am vazut chiar si la cina de paste, care tine loc si de aducere aminte a lui, cat de smerit a fost. La evrei acest obicei se lasa cu o masa bogata si bautura in cinstea celui care a fost… . Dar Domnul Isus a zis sa se foloseasca un pahar si o paine atunci cand isi aduc aminte de El. Biblia spune ca cei care au incercat sa schimbe acesata porunca au ajuns bolnavi , neputinciosi si adormiti. As trage concluzia ca smerenia te tine sanatos spiritual, puternic spiritual si vegheator pe calea mantuirii.
Frumos spus, adevărul iese la lumină când îl cauţi cu inimă curată!