Şopteşte vântul


În adierea vântului blajină
de sus din cerul străveziu,
coboară snopii de lumină
şoptindu-mi că e seară şi-i târziu.

Tresar la şoapta ca un şipot
ce-mi mângâie urechea-n zbor,
apoi ascult al apei ropot
şi plâng sclipirile ce mor.

Coboară înserarea pe cărare
se furişază-n inimă domol,
se isprăveşte o ultimă lucrare
iar greieri îşi cântă trilul lor.

Mai pâlpâie lumina la fereastră
iar paşi-mi rătăcesc pe aleii
tresare floarea cea din glastră
iar vântu-mprăştie miros de tei.

Spre casă pasu-mi şovăielnic
se-ndreaptă că e seară pe pământ,
o, Doamne, ai adus un timp prielnic
mă-nfior! Cât eşti de sfânt!

Amin
Greta Andreica
08 Feb. 2013

Acest articol a fost publicat în Fără categorie, poezii și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>