Îmi plâng castanii la fereastră…


Îmi plâng castanii la fereastră,
iar luna s-a ascuns o vreme
cu strălucirea ei măiastră
în întuneric! Omenirea geme!

E vânt, cad frunzele de-avalma
iar gingaşe, petalele de flori
s-au strâns… că parcă vine iarna,
Şi cerul s-a întunecat de nori!

Mai latră câte-un căine zgribulit
sub straşina ce picură într-una,
parcă întreg pământu-i amorţit
acum când se dezlănţuie furtuna.

Şi cine să mai ducă Sfânt Mesaj
când noaptea e stăpână pe pământ?
Iar pasul e îngreunat de mult bagaj…
Să ia aminte cel care e sfânt!

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Îmi plâng castanii la fereastră…

  1. Alexandra spune:

    Frumos…

Lasă un răspuns către Alexandra Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>