Pe aripa vremii

Curge sudoarea în ochi ce privesc goi
Suntem trecătorii ce poartă destine,
Așteptând să cadă din ceruri divinele ploi
Strângem cu sete pământul arid dintre noi
Iar îngeri plutesc căutând viață-n ruine.
Mai fâlfâie în pripă aripa vremii tăcută
Mai cade îndurare și har și iertare
Deși ruptă e haina, în zdrențe-i cazută
Dreptatea-i apusă, bunatatea-i pierdută
Dar Dragostea, este incă răbdătoare!
E forfotă mare pentru lucruri ce pier
Și tragem cu dinții de a trecerii vreme,
Nu se mai simte în jur mirosul de cer,
Legați cu tarie aici de ce-i efemer
Uitam de veșnicie a ne teme!
Greta Andreica 09 08 2017

 

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>