Pe cărarea humii

Au curs deodată ploile de toamnă
Și tot ce era verde s-a uscat,
Și câte aveam de pus în rânduială
Dar parcă toate Domane s-au stricat.

Au fost ploi reci și repezi cu putere,
Ce aveau ca scop a destabiliza,
Știam prea bine ceia ce se cere
Dar nu am fost destoinică în a veghea.

Și a venit vrășmașul cu furie
A apucat a rupt și a furat
Și a trimis slujbașii cu simbrie
Care au răpit ce au putut și au plecat.

În toamna vieții pe cărarea humii
Cu fulgarinul strâns la piept,
Rănită de ofertele înșelătoare a lumii
Te strig o Doamne Tată și te aștept.

Să vii până nu vine iarna în care
Vor îngheța speranțele chircite-n mers,
Că sunt adânc lovită și în încercare
Dar știu că Tu domnești în univers!

Greta Andreica 29 11 2017

 

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>