Categorii
poezii

Pescuirea minunată

(Fotografia: http://ciucanu.com),

După o noapte de-osteneală,
Apostolii n-au pescuit nimic,
Fusese o noapte ca de smoală
Fără folos… ce pot să zic.

-„Aruncă mreaja-n partea dreaptă
Înspre adânc mergând nainte”
Petru spre Domnul se-ndreaptă
Când auzi a Lui cuvinte.

-„Noi toată noaptea am trudit
Muncind în întuneric gros,
Degeaba însă am ostenit
Că totul a rămas fără folos

-„Dar la porunca-Ţi”, spuse Petru
-„Am să arunc mreaja chiar fără credinţă
Eu cunosc marea ca un batimetru
Dar mă smeresc şi fac a Ta voinţă.”

Au tras afară mrejele cu peşte
Şi gata erau să se rupă toate,
Atuncea când Isus vorbeşte
Chiar imposibilul se poate.

Au tras cu toţi de mreje cu putere
Le-au scos abia, le-au scos cu greu,
Cel ce poruncise, venea din alte sfere,
Că nu era un om,ci era Dumnezeu!

-„Doamne pleacă de la mine!”
Zise Petru lui Isus Hristos.
-„Faţa mi se umple de ruşine
Sunt doar om, şi sunt un păcătos”.

-„Lasă Petre barca ta şi marea,
Pescar de oameni ai să fii,
Atât cât va cuprinde zarea,
Tu mântuirea sfântă vei vesti”.

Toate s-au împlinit aşa cum zise,
După cincizecime şi umplerea de sus,
Petru, aşa cum i se profeţise,
Rămase în slujba lui Isus.

Amin
Zalau,27 ianuarie 2012

3 răspunsuri la “Pescuirea minunată”

Acum, de-ar fi să pescuim, la copcă va fi mare zoală
Că mărea-i îngheṭată, peṣtii stau la fund, acolo zac;
Ṣi-i lumea toată un cazan… foc, care topeṣte smoală!
Nu-i niciun folos din toate câte se produc ṣi care plac.

Sunt prea putini cei care ṭin cuminṭi porunca dreaptă,
Coboară toṭi înspre adânc grăbind, parola au ’nainte !
De Domnul au uitat; s-au lepădat de raiul ce-i aṣteaptă
De parcă ar fi surzi ṣi muṭi… când îi aud a Lui cuvinte…

Noaptea trudei lor e neagră rău, că tot ce fac e doar belea,
Din tot ce strâng aici ṣi tot ce-au adunat, nu au niciun folos
În cântarul veṣniciei puṣi rămân uṣori; pierduṭi ’de-a binelea’
Doamne, care toate stii ṣi poṭi… Îndură-te de noi, Hristos!

Frate drag, îmi era dor de un comentariu de la tine, poet şi prozator de nădejde. Dumnezeu să te ţină în harul Său bogat, acolo unde te găseşti.

Răspunde-i lui zaharia b Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *