Speranțe nerostite

Vin munti de gheață să adune
Durerea toată într-un loc,
Și cum să mai pot oare spune
Despre al dragostei sfânt foc.

Când ce-a rămas e doar durere
Și deznădejde și regret,
Iar eu stau mută în tăcere,
Ne mai știind ce vreau ce aștept,

Era un vis, o luptă, o sperantă,
Era un zbor spre împlinire.
Era dorita siguranță
O alergare spre iubire!

Era un fâlâit de aripi
Și îngeri ce pluteau spre stele,
Păreau lumini ce pot sclipi
Erau doar visurile mele.

Erau speranțe nerostite
Și temeri prinse toate-n brâu,
Frământări ce nu pot fi grăite
Doruri ce curgeau precum un râu.

Dar deodată dinspre zare
S-a năpustit o nimicire
S-a făcut noapte pe cărare
Iar ce a ramas e amagire!

Iar curcubeul de speranțe
S-a năruit precum un fum
Pot fi notate doar absențe
Și piedici ce ne stau în drum.

Dar sus este lumina vie
Ce poate aduce iar viată
Ce poate totul să învie
Să spaga muntii grei de gheață.

Greta Andreica 06 03 2017

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>