Tradare

A apus speranța ce o țineam la subsioară
In tăcerea nopții seci a plecat încet să moară,

Se aud în depărtări oști ce vin călare,
Crunta deznădejde se arată-n zare.

Pe al vieții trainic umar visul ce ardea în taină,
S-a tot rupt încet încet ca o veche haină.

Iar lumina din privire ce sclipea ca și o torță
S-a stins când a fost atinsă de a tradarii forță.

Peste tot pluteau aievea mii și mii de fluturi
Astăzi însă doar tăcerea plânge printre ciuturi.

Iar din verde de smarald ce umplea cărarea
A ramas doar cenușiu este plină zarea!

Ochiul inimii tăcut pleoapa și-o închide,
Să nu vadă când șiret , cel iubit o vinde.

…. sunt oameni răi; ei pândesc* ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse şi prind oameni. Ieremia. 5. 26

Greta Andreica 11 03 2017

 

Acest articol a fost publicat în poezii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>