Pe un tărâm creat pentru a fi Eden,
Grădina Domnului înmiresmată…
Veni atâta rătăcire, ură şi blestem
Pentru un Om, creat a fi suprem
Când de păcat fiinţa i-a fost subjugată.
Şi au trecut milenii peste Terra…
Cu-ncărcătura lor de ură şi păcat,
Mii de generaţii colindat-au sfera,
Sorbind păcat… au căutat himera
Neascultând pe Dumnezeu, s-au înşelat.
Dar a venit aicea jos în lume,
Chiar Fiul Dumnezeului Preasfânt
Să moară pentru omenire anume,
Şi oricine va crede-n Sfântu-I Nume
Să fie mântuit pe acest pământ!
Sunt două mii de ani de când se strigă
Că vine-o zi când tot se va sfârşii,
Obscurul ce domneşte pare să împingă
La dezbinare, încleştarea s-o încingă
Dar cine. cine oare s-o trezi?
Că semnele ce fost-au profeţite-n vreme,
Cu exactitate de secundă se-mplinesc
Cuprinsă de seisme şi dezastre geme
Planeta, zvârcolindu-se cumplit se teme
Că pentru ea orice speranţe se sfârşesc!
A început sfârşitul pentru omenire
Azi toţi privim al vremilor apus,
Căci toate semnele ne dau de ştire
Că se apropie sublima întâlnire…
A celor credincioşi cu Regele Isus
amin
