„…Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.”(1pet.3v8/b) „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ”(1pet.3v10/a)
A fost un „ieri” când tu nu existai, Dar exista pământ… şi cer… şi rai… Doar că trăiau alţi oameni pe pământ, Dar Dumnezeu era în cer la fel de sfânt!
Acuma este „azi”… şi tu trăieşti, Ai fost chemat din evidenţele cereşti. Acuma poţi iubi… şi poţi zburda, Poţi învăţa… lucra,… cânta….
Ai toată „ziua” numai pentru tine Ca s-o trăieşti cum ştii că e mai bine, Tu, poţi un nume aici să îţi clădeşti… Sau pentru veşnicie să te pregăteşti.
Că vine „mâine”… şi ziua asta nu-i a ta… O amintire pe pământ vei rămânea, Alţii vor fi la rând pe acest pământ Iar tu-ai trecut… precum un fulg în vânt.
Cât este încă „astăzi” pentru tine, Te-ndemn în viaţă cântăreşte bine Alege numai lucrurile de folos… Alege astăzi veşnicia cu Hristos!
amin Zalau, feb.2011 Există o „zi”(timpul cât tu trăieşti) pe care Domnul ţi-a dăruit-o ca să te pregăteşti pentru veşnicie. Alegerea îţi aparţine! Fii atent. nu risipi timpul!
Este o poveste tristă dar adevărată, Povestea e… Că-n cer avem un Tată, Care demult când noi nu aveam chip, Nu exista pământ, Nu exista nisip… În Sine Însusi s-a gândit, Să fie mări cu ape a poruncit. Pământul l-a creat cu-al Său Cuvânt Şi toate ce-s pe el Le-a creat rând pe rând… Flori şi munţi şi animale după soi Şi continente, văi prăpăstioase, Gheţarii veşnici, plini de sloi.
La urmă, omul la făcut Cu mâna Lui, După asemănarea Sa Şi… după chipul Lui. I-a dat porunci şi legi şi… Libertate, Dar omul le-a călcat pe toate. N-a ascultat de cel ce l-a creat Femeia, „sarpele” au complotat Şi astfel omenirea căzut-a în păcat.
Plimbându-se prin splendida grădină, El Creatorul, sa uitat la „tină” Şi frunzele se legănau înfrigurate, Că legile Divine De om au fost călcate. … Şi astfel omul fost-a alungat, Cu trudă şi sudoare Să câştige pâine de mâncat. Din pricina lui Pământul fost-a blestemat. Natura întreagă a încremenit, Când omul a păcătuit… De vremi de mult uitate Şi-a amintit…
Atuncea Sfântul Dumnezeu, Ce nu putea privi păcatul meu, A hotărât ca să-l trimită jos, Pe acest pământ… Pe Fiul său iubit, ISUS HRISTOS Ca să plătească cu viaţa Sa, Păcatul greu ce stăpânea lumea. O hotarâre grea pentru un Tata Să dea pe fiul său Dar vina… Doar cu Sânge Sfânt putea a fii spălată.
Şi a venit Isus, ascultător mereu… Că a iubit sufletul tău şi-al meu. Chip de muritor a îmbrăcat, Şi… Sa jertfit, şi… ne-a salvat Scapând întreaga omenire din păcat. Acum e-n slavă, din morţi a înviat, E al nostru Rege şi Împărat.
Iar noi ce facem? Risipim mereu… O dragoste imensă… de Fiu… de Dumnezeu. Povestea de aceia este tristă, Că avem această şeansă, oferită Iar noi, cu capul aplecat spre acest pământ, Secerăm furtună şi semănăm doar vânt.
Trezeşte-te astăzi omenire! Că vremea este la apus Iar drumu-ţi duce la pieire Apucă astăzi şansa dată ţie Să ajungi în veşnica împărăţie.
I O V „…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor.” ( Iov 19: 25-27 ) Oricât de greu este drumul vieţii, cu Dumnezeu alături vei birui! Un om a fost supus la test odată, Căci Dumnezeu în cer,cu el s-a lăudat, Era neprihănit, curat şi fără pată, Şi astfel Iov puternic fost-a încercat.
Şi tot ce avuse, bogăţii şi faimă, Copii zece la numar, toţi i-au fost luaţi Şi oamenii erau cuprinşi de spaimă Priveau cu toţi spre Iov, erau miraţi.
***
„-Singur şi gol venit-am pe lume, Accept azi soarta care mi s-a dat, Domnul e stăpân pe orice spune Mă-nchin acum, când totul mi-a luat.
Copii, bogăţii, sănătate şi avere, Pe toate le-am pierdut pe pământ Dar am ceva acuma Domnului a cere, Aş vrea ca să vorbesc cu cel PreaSfânt.
Să stau de vorbă gură catre gură, Să iL întreb şi să-mi răspundă El, Strajă-am pus la-ntreaga mea făptură Nu am trăit urât, ca un mişel.
Dacă m-ar încerca azi Dumnezeu, Ca aurul curat eu aş ieşi… Picioru-mi a ţinut doar calea Lui mereu Iar inima… porunca-i o păzi”
„-De ce atunci, acestea toate-s peste mine, Când chiar şi ochii i-am ţinut în frâu? La văduvă şi la sărac le-am făcut bine Să pot să înteleg, chiar de-i târziu!”
Venit-au prieteni să-l îmbărbăteze, Dar şi mai mult l-au întristat, Toţi au început să cuvânteze „-Tu ai păcătuit ceva, eşti vinovat.”
Iov plin de bube, cu un ciob în mână Se scarpină de zor, acolo pe gunoi, Chiar şi nevasta lui credea că are vină Şi ii spunea:”-Bleastămă pe Dumnezeu şi mori!”
„-Vorbeşti ca o femeie ce-i nebună” Spuse Iov spăşit, cu suflet amărât „-Cum am primit din mâna Lui partea cea bună Îl proslăvesc şi acum când greul m-a lovit.”
„-Chiar de m-ar ucide Dumnezeul mare, Pe El, pe Creeator, eu tot i-l voi iubi” Tot cerul atuncea izbucnit-a în urale Când Iov în disperarea-i mare aşa vorbi.
***
Şi a venit chiar Domnul să-i vorbească Omului cu care se lăuda-se-n ceruri sus, Iov când l-a auzit, a trebuit să recunoască Că nu ştie nimc,că nu mai e nimic de spus.
„-Am auzit mereu vorbindu-se de Tine, Dar uite acum chiar ochiul te văzu… De aceea… scârbă îmi e de mine, În tărână şi cenuşă mă pocăiesc acu'”
Şi Dumnezeu lua la toate aminte, Lui Iov i le dădu pe toate îndoit. Copii şi bogăţii ca mai-nainte, Că în neprihănire rămas-a neclintit.
***
Azi te întreabă şi pe tine Domnu, Eşti tare în neprihănirea ta? Când vine proba, încercarea, focu Tu eşti de neclintit? Nu-ncepi a murmura?
În încercare dovedeşti credinţa Pe care o ai în Dumnezeul Viu, Te avertizez: Nu te juca cu pocăinţa! Trezeşte-te cât încă nu-i târziu!
Aşa precum nestrânsele petele, Împrăştiate, duse sunt de vânt… Aşa pierdută rămâneam în vale Necunoscând nicicând eterna Cale De nu m-ar fi găsit al Tău Cuvânt!
Când m-ai luat în palma Ta Isuse Păcatele şi spaimele, cu toate au fugit, Şi a curs…. har şi bucurii nespuse Iar ungerile sfinte-n duh aduse… Au vindecat, tot sufletu-mi trudit!
Alăturea de Tine eu păşesc pe cale, Îţi mulţumesc că sunt în slujba Ta, Că m-ai chemat în sfânta Ta lucrare Că m-ai făcut şi „robul Tău” şi „sare” Pe pământ ,eu gust în viaţă să pot da.
Viaţă din belşug ai revărsat în mine, Cu Duhul Tău, o Doamne m-ai umplut! Îmi stai alăturea, şi-n greu şi-n bine Şi nu mă laşi nicicând, Isuse de ruşine Că ai spălat pe veci al meu trecut.
Aşa cum crinii-n rouă strălucesc, Şi cu a lor parfum înmiresmează Aşa doresc o Doamne să trăiesc! Şi viaţa-ntreagă să ţi-o dăruiesc, În veghe să rămân şi să fiu trează!
Alăturea de tine păşesc spre înainte Şi după moarte,ai să rămâi cu mine Iar când voi fi acolo, pe plaiurile sfinte Te voi slăvi şi adora, dincolo de cuvinte, Că bun eşti Doamne! Harul Tău mă ţine!
La poartă de cetate-n fapt de seară Pe drumul ce venea din depărtări, Veneau vorbind doi călători agale, Iar patriarhul Lot, ieşind în a lor cale Îi îndemnă să intre în casă şi-n odăi.
Erau doi îngeri, mesageri din ceruri, Trimişi de către Marele Stăpân, Că prin a vremii lungi tuneluri, Păcatul din Sodoma a ajuns la ceruri Şi acum priboiul sfânt scria a lor destin.
Mânaţi de pofta oarbă a plăcerii Şi ascultând doar de al ei îndemn, Sodomiţii voiau să pângărească mesagerii, Însă au orbit, loviţi de fulgerul puterii Domnul î-şi salvase mesagerii cu un semn.
O cumpănă! O noapte înfricoşătoare! Lot, primi-se vestea că Sodoma va pieri! El alergă la gineri, la fete, să nu moară Dar ginerii râdeau, părea să nu îi doară Când de la moarte să-i salveze Lot voii.
Îngerii i-au scos afară din cetate, Pe cele două fete, pe Lot şi pe nevastă. Le-au spus, să fugă repede, departe Cu nici un chip să nu privească-n spate Că altfel vor atrage a cerului năpastă”
Fugeau către Ţoar cetatea de scăpare, Să nu se afle în rândul celor care pier Nevasta însă, n-a ascultat de îndrumare, Privind-napoi s-a transformat în stâlp de sare, Că-n tocmai se-mplineşte cuvântul cel din cer!
Şi astfel a pierit Sodoma şi Gomora Pucioasă şi cu foc din ceruri a plouat, Şi s-a oprit dezmăţul, cântecul şi hora, Căci Dumnezeu din cer le stabilise ora N-a mai putut să vadă atât păcat!
*** Dacă ai pornit pe a cerului cărare, Şi-ai renunţat la lumea de plăceri, Nu mai privi-napoi la cei din vale! Să nu ajungi şi tu un stâlp de sare, Iar drumul… să nu-ţi ducă nicăieri.
Am aşteptat să intervii odată pentru mine Când cei ce mă ameninţau loveau cumplit, Dar am văzut că… ajutorul nu mai vine M-am clătinat atunci, amar am suferit!
Eu Te aşteptam să vii, să intri în lucrare… Să mă ridici şi să ma mângâi aşteptam Când ai îngăduit zdrobirea, privit-am cu mirare, Ne-nţelegând ce vrei… mă frământam.
În drumul lung şi greu înspre desăvârşire Luptam cu madularele în ascultare să le pun, Dar când vedeam că nu mai vine izbăvire, În descurajare, nu ştiam ce să mai spun.
Mi-ai spus cândva să nu privesc la oameni Să mă încred doar în Cuvântu-Ţi sfânt, Azi, în zdrobire, ştiu că-n mine semeni Sămânţa Ta şi mă transformi prin Duhul Sfânt.
Eu ştiu că uneori greşit-am pe cărare, În alergare-am mai căzut pe drum… Dar ţinta mea ai fost doar Tu, şi-a Ta lucrare Şi asta să se schimbe, nu vreau nicidecum!
Azi ştiu că mă iubeşti ca nimeni altul, În pulbere, am înţeles cât eşti de bun, Că în zdrobire, Tu cel Sfânt, Tu PreaÎnaltul, M-ajuţi să-nprăştiu cel mai scump parfum.
Te rog învaţă-mă ce să mai fac de acuma! Eu ştiu că… drumul din Scriptură îl urmez Dar… de am rătăcit cumva, pe Cale du-mă, Că Tu eşti Dumnezeul meu şi al meu crez.
Amin ian. 2011 Dacă eşti în încercare de multă vreme…îţi spun să nu descurajezi. Este un timp binecuvântat pe de o parte în care ochii îţi sunt îndreptaţi spre o analiză interioară. Crede-mă este foarte necesară! Tu poţi să ai o părere bună despre tine, dar poate să nu fie reală. Dumnezeu doreşte să ajungem la acea statură când să primim cu bucurie ocările, prigoana, să ne bucurăm când cineva ne vorbeşte de rău.Aceasta este statura de OM matur în Hristos. Doamne ajută!
Fiindcă după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. ” Rom. 7 v 22-23
timpul e la asfintit
Sunt curat în în gânduri uneori Şi… deşi am o năvalnică fire, Cuvintele-mi sunt calde deseori, Însă am… restanţe mari la iubire
Atâtea intenţii bune avut-am pe drum! Dar iubire şi fapte… atât de puţine Ce visuri măreţe sfârşit-au în scrum! Privind înapoi… îmi este ruşine.
Se zbate-n mine-o lume întunecată Cu pofte, cu plăceri şi cu dorinţi, Care vrea să iasă… să se arate, Constrânsă, tace şi strânge din dinţi.
E un amestec de sfinţenie şi noroi, În lăuntru-mi sunt două lumi diferite… Care luptă mereu în continu război, Să scoată la suprfaţă idei şi oferte.
Şi ce amarnic… voi plăti odată Atâta amăgire ce în mine am produs. Atâta neveghere, fire nepredată, Vorbărie goală, un „eu” nesupus.
Urlă marea, munţii se despică Timpu se grăbeşte, e spre asfinţit Depărtarea arde, sfinţii se ridică… Doar eu stau pe loc… tot nepregătit!
Ploua cu lacrimi pe intinsul pamant, Se scutura norii de apa plangand, Cad frunze si lacrimi deavalma pe jos, E toamna, e vant, anotimp friguros.
Cu maini tremurande Te astept ca sa vii In toamna vietii cu vanturi pustii, Cand trec prin mine cumplite stihii, La gura de soba, Te astept ca sa vii.
Trudnicele vise incep a incolti, Iar limba sa-Ti cante etern ar dori, Cu fire argintii la tample, Te astept, Opreste furtuna… ce-mi arde in piept!
Ca ploile-s reci… si ploua mereu, E toamna vietii cand, greul e greu, Un licar de credinta pluteste spre cer Mi-aduce lumina, ca-n greu sa nu pier.
Ma uit la copacii ce goi au ramas Si roade si frunze au plecat intr-un glas, Copiii ce mari au crescut… s-au dus de la noi! A venit toamna vietii… cu friguri si ploi.
Iar ceea ce-n timpul vietii am rodit Incet, incet s-a copt, s-a parguit, A venit vremea sa… luam fulgarinul grabit Acasa in cer… totul e.pregatit!
Acolo totu-i lumina, si pace, si cant, V-om uita ca am plans pe pamant, Ca au curs ploi, c-a fost furtuna si vant… Vesnic Te-om slavi ISUSE cantand!
amin 2010 Traind in aceste circumstante, am un dor cumplit dupa o partasie reala si constanta cu Dumnezeul meu.Prin vers am incercat sa spun asta pentru zidirea noastra a tuturor.
Unde sunt sfinţii o Doamne Isuse, Care merg înainte plătind orice preţ? Biserica suspină după Haruri apuse Sunt lacrimi amare, dorinţe nespuse, Doar câte un susur sfânt mai adie răzleţ.
Moda a luat cu asalt creştinătatea Lumea, confortul pătrund îndrăzneţ S-a dus sfinţenia, curăţia, puritatea, Mila, îndurarea, pacea, dreptatea, Nonvaloarea se afirmă… „are preţ”
Incet Focul Sfânt s-a stins la altare Cuvântul vestit n-are putere în el Avem titluri, funcţii, „o înaltă dotare”, Coruri, instrumente, orchestre, fanfare, Dar ungere sfântă – aproape defel!
Sunt grupuri de interese-ntre clerici, Mândria, tupeul, acasă şi bine se simt. Se ponegresc de la altare, alte biserici, Cu aroganţă vorbesc… „cei puternici” Afisând o evlavie falsă, ei fură şi mint.
Lăcomia muscă adânc, făcând răni care dor Poporul tânjeşte, dar aluneca-n rău Falsa închinare a pătruns în popor Se bârfeşte, se judecă, aşa de uşor, Ridică-ne Doamne! Dă-ne din Harul Tău!
Uitam că suntem trecători pe pământ, Ne-am legat de lucruri ce zboară, şi pier. In alergare, adunam… furtună şi vânt, Iar ochii, nu sunt aţintiţi mereu în Cuvânt Ai milă de noi! O Doamne! Asta iţi cer!
O vino Isuse, trezeste-ţi poporul! Care în vremea din urmă… a aţipit Sădeşte-ne-n inimi dorinţa şi dorul Chiar daca ar arde cumplit azi cuptorul Să stăm pe de-a-ntregul de Tine alipiţi.
amin Zalau aug. 2010 Am scris aceasta poezie voind sa aprind in tine cititorule dorinta de a te ridica in numele lui Isus si a merge inainte fara nici un compromis. Asta imi doresc mie si tie deopotriva. Impreuna vom reusi! Doamne ajuta! Focul Duhului sa nu lipseasca niciodata din viata noastra sau din slujirea noastra.
