Vâsleau de zor pe mare ucenicii,
Iar valurile se zbăteau năucitor.
Încercau să ţină echilibrul bărcii
Însă aveau nevoie acum de ajutor.
Ştiau că Domnul a rămas pe ţărm
Ca să se roage singur la o parte.
Stihiile şi vântul băteau ferm,
Spre un dezastru se părea să-i poarte.
Dar deodată-n faţa lor pe ape,
Apare o fiinţă ce sfida natura
O văzură clar, atât de aproape!
Încât au ţipat toţi cu toată gura.
„E o nălucă!” Ziceau unu către altul,
Înspăimântaţi şi îngroziţi de ce vedeau,
Nu ştiau că este ISUS Preaînaltul!
Cuprinşi de teamă cu valul se luptau.
„-Eu sunt” le spuse Domnul, „nu vă temeţi!
Natura întreagă pot să o supun,
Voi trebuie din inimă să credeţi
Şi veţi vedea înfăptuit ceea ce spun”.
-„De eşti Tu Doamne” spuse Petru
-„Porunceşte-mi ca să vin la Tine”
-„Da vino, haide îndrăzneşte Petru
Credinţa ta pe val te ţine”
Şi se ridică Petru înfrigurat
Începe a paşi timid pe ape
Şi e cuprins de exaltare, e mirat!
Că apa stâncă se făcu sub talpe!
Călca pe ape falnic maiestuos
El şi Isus umblau pe ape împreună
Dar.. se uită la valuri,deveni fricos
Că se zbăteau grozav, şi ce furtună!
-„O Doamne scapă-mă că mă afund”
Se înspăimântă, strigă cu-nfrigurare
-„Apucă mâna mea, că iată Eu te prind
De ce te-ai clătinat în încercare?”
-„Puţin credinciosule, hai te ridică!
De ce te-ai îndoit şi teama te-a cuprins?
Pe apă calcă cu îndrăzneală, fără frică
Cât eşti cu Mine! Eşti de-neînvins!”
***
Când barca ta e clătinată de furtună
Îţi spune Domnul că iţi stă aproape
Să nu te înspăimânţi când norii se adună
Că El Stăpân e şi astăzi pe ape!
amin
Zalău, nov. 2010
