Poartă-ţi crucea cu demnitate,
ştiind că suferinţa pentru credinţă te înnobilează,
te desăvârşeşte
şi te duce
în prezenţa lui Dumnezeu.
Categorie: meditaţii
Categorii
Pe drum de stele
Mergând prin ochii credinţei pe drum de stele, mă avânt spre infinit căutând contopirea cu Lumina Divină.
Dar deodată simt ceva ce trage de mine strigând,
-Hei unde mergi aşa grăbită, pe mine cui mă laşi?
Mă uit nedumerită şi ce crezi? Este firea cea veche, care pironită in cuie se zbate vârtos şi nu vrea să moară.
Încercând să mă înduioşeze, geme mereu.
Un dor de nestăvilit mă împinge în faţă spre Lumina ce curge de sus inundându-mi fiinţa.
O pace deplină mă umple iar duhul îmi umblă pe cărări de har spre Dumnezeu
Ţâşnesc zeci de izvoare din sufletul meu.
Plutesc pe unda Duhului Sfânt, înot purtată de curenţii apei divine afundându-mă tot mai mult în lumina deplină.
Ce minunat este in prezenţa Ta Tată! Ţine-mă cu braţ puternic şi păzeşte-mă de orice pornire rebelă!
F
ariseii se roagă pentru a fi văzuţi de cei din jur, credincioşii se roagă în taină pentru a fi văzuţi de Dumnezeu.
Categorii
Rob sau fiu?
Este vremea să i-au decizii, dar…ce decizii când mintea fuge precum soarele pe cer? E greu să iei decizii dar mai greu este să le duci la capăt, dar… unde e capatul?
Of, când vom ajunge să înţelegem necuprinsul şi să pricepem adâncimile în care uneori mintea noastră parcă se scufundă… când vom şti?
Aştept… sau …mă grabesc a lua decizii poate pripite, dar ce pot sa fac? Sa stau ca un trantor… să mă las purtată de val, şi apoi ce…?
Doamne uneori parcă nu putem face nimic suntem legaţi de tot ce ne înconjoară fără a mai putea face ceva… şi noi privim năuci la ce am putea face şi totuşi alegem să stăm legaţi de nimicuri care nu au nici un preţ, dar pentru care plătim un preţ… un preţ enorm, preţul este chiar viaţa noastră, veşnicia noastră.
Da viaţa noastră, deoarece fiecare legatură începe să prindă viată în noi şi astfel, nu numai că suntem noi robi, dar îi tragem şi pe alţii în robie, în special pe cei din preajmă, asupra cărora avem influenţă.
Da suntem robi, poate vă miraţi că folosesc cuvântul rob, dar atâta vreme cât iubim mai mult „legăturile” decat pe Dumnezeu, şi le preferăm… de fapt ne complacem în starea de rob, şi nu vedem mai sus de atat.
Trăind aşa nu vom putea sa ne ridicăm la rangul de fiu care ne este destinat.
Rangul de fiu înobilează, este pentru cel care nu aceepta starea de rob şi se ridică şi i-a decizii, şi chiar dacă eşuează nu se lasă, se ridică din nou si din nou până reuşeşte.
Un fiu ia decizii si poate sa le ducă până la capat.
-Ştiti dece?
Pentru că e fiu de Rege! Iar fiul nu va accepta niciodata ca, o legatură sau orice altceva să îl despartă de ce îi este lui destinat şi nu îşi va trăda niciodată Regele ( )
. Dacă eşti rob şi ai legaturi cu care poate te-ai obisnuit, te îndemn în numele celui mai mare Rege rupe orice legătură străină, nu accepta nimic care te-ar putea despărţi de El.
Rege nu acceptă oameni care nu sunt predaţi total Lui.
.Luptă până la ultima ta suflare pentru a trăi în voia Lui, dar nu uita, lupta se poartă doar cu armele date de Rege.
Este vremea deciziilor să ne grăbim, dar… cumpănind bine!
autor: Ioana Drugaci
Categorii
Somnul spiritual
Somnul spiritual intervine treptat se instalează încet, pe nesimţite. La început apare oboseala, o legănare a nepăsării uşoară apoi se instalează o stare de aţipire, iar la urmă somnul profund din care se poate ca omul să nu se mai trezească niciodată, somn care poate duce la moarte spirituală.
Când intervine somnul profund, când dormi de multă vreme poţi să te obişnuieşti cu el şi să nu-ţi mai doreşti trezirea.
„Din pricina înmulţirii fărădelegilor dragostea celor mai mulţi se va răcii”
Această răcire a dragostei va duce la o părtăşie tot mai şubredă între om şi Dumnezeu, o comunicare din ce în ce mai defectuoasă, rugăcune puţină sau seacă, doar vorbe care nu produc zidire, un studiu Biblic sărac sau care aproape nu există.
Atunci când acestea toate se întâmplă, sigur relaţia este în pericol, sa intrat pe panta alunecoasă a căderii, a aţipirii.
Noi trebuie să fim disciplinaţi spiritual, să hrănim spiritul nostru aşa cum hrănim şi trupul acesta de carne ca să avem vigoare să putem lucra.Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci partea spirituală va rămânea pipernicită,lipsită de putere va deveni anemică, în schimb se va întări , se va face mare, omul firesc pe care-l alimentăm şi-l răsfăţăm cu tot felul de îndreptăţiri, televizor, bârfe, judecăţi, iubire de lume, mici plăceri oferite sinelui…(Col.3.7-9)
Într-o stare de somnolenţă, îţi pierzi atenţia, vezi ca prin ceaţă, totul este tulbure nu mai ai o perspectivă corectă asupra oamenilor sau evenimentelor.
În Gheţimani(Matei 26:40-41) ucenicii erau somnoroşi, ba chiar au adormit în timp ce Învăţătorul avea cea mai mare nevoie de ei, era cel mai greu ceas pentru El când i-a vrut aproape. Văzuseră minuni, le proroocise, le spuse că va fi vândut, că va învia după trei zile dar… ei dormeau.
Deşi îi înştinţase dinainte, totuşi din pricina nevegherii ei au aţipit. Dacă nu ne împotrivim păcatului diavolul ne va lega, păcatul ne va înfăşura(Evrei12:1),fiecare nou păcat ne va strânge din ce în ce până vom fi legaţi fedeleş, şi sleiţi de puteri vom adormii.
Orice manifestare firească fără a fi urmată de căinţă şi pocăinţă sinceră te aşează pe calea care duce la aţipire.
Dacă vorbim de fecioarele care erau aţipite toate, totuşi vedem o diferenţiere cele care aveau ulei au intrat cu Mirele.
Duhul Sfânt este cel care face diferenţa, este cel care te ajută care îţi dă putere şi te deşteaptă.
Petru s-a deşteptat când Domnul s-a uitat ţintă în ochii lui, n-a mai putut uita acea privire care la pătruns cu mila şi dragostea sa, cu adevărul său, Petru s-a deşteptat şi a plâns cu amar. Pocăinţa produce întotdeauna trezire.
Nouă Domnul ne spune întrebându-ne: Ce faceţi, aţi adormit pe drum? Eu mi-am dat sângele, viaţa pentru voi iar voi ce faceţi, alergaţi după lucruri care pier? Pe asta daţi voi veşnicia?
Dacă ai aţipit, trezeştete! !(Efeseni5:14)
Dumnezeu îţi spune cât te iubeşte, nu renunţa la fericirea ta veşnică, nu renunţa la El
Categorii
Unde-ţi este ţinta ?
Când ţi-ai fixat ca ţintă cerul, dacă priveşti la tine sau la cei din jurul tău vei fi dezamăgit, vei vedea deseori, doar ambiţii deşarte, orgolii, piepturi umflate de multe ori pe degeaba, etalarea sinelui şi a firii pământeşti.
Nu poţi să fii ca Isus dar să priveşti spre oameni, care sunt prinşi în vârtejul lumii acesteia care nu a gustat dragostea lui Dumnezeu, bunătatea Lui şi pacea dăruită de El, să vorbeşti ca ei, să te-mbraci ca ei, să alergi după lucrurile vremelnice ale lumii acesteia cu aceeaşi pasiune ca ei.
Cât eşti ancorat în lumea aceasta care aleargă cu paşi repezi spre desfrâu, spre o muzică care întinează tot ce atinge, într-o goană nebună după căpătuială şi huzur, sigur ai greşit ceva în drumul tău.
Este foarte greu să îţi fixezi un standard înalt de sfinţenie, să priveşti spre el fără să ştii dacă-l vei atinge vreodată în viaţă, dar să lupţi cu asta zi de zi, să lupţi cu îndoiala care care te apasă uneori şi roade din tine ca o cangrenă, să lupţi cu frica, cu nepăsarea, este greu dar nu imposibil.
Atenţie la ţintă! Dacă căutările tale duc spre confortul lumii acesteia, banii ei sau un nume mare, atunci nu eşti pe Calea bună, nu eşti pe urmele lui Hristos!
Atunci când Isus este la cârma vieţii tale, vei reuşi!
Vei putea învinge deznădejdea care te va cuprinde uneori ca într-un cleşte, fiind dejamăgit de tine însuţi, de ce ai făcut, de ce puteai face…
Când vei înţelege că tu eşti nimic iar Isus este totul, atunci prin credinţă vei birui, pas cu pas prin perseverenţă, cu ochii ţintă la Isus Hristos, vei înainta pe calea sfinţeniei, apropiindu-te de Dumnezeu.
Dacă Hristos este ţinta căutărilor tale stăruitoare atunci El te va călăuzi în tot adevărul, chiar dacă vei mai cădea pe drumul tău, chiar dacă vei mai avea eşecuri, toate acestea te vor întării.
Ridică-te în Numele Lui şi dute mai departe! Să fii sigur că la capăt de drum te va întâmpina Hristos mântuitorul!
Categorii
Soarele neprihănirii
Cristos revine
Când soarele coboară-n asfinţit, iar razele lui molatece sângerânde parcă, ne ating uşor, simţim o părere de rău, dar în acelaş timp avem siguranţa că mâine va răsări în acelaşi loc ca altădată, nu ne îndoim de asta, deşi soarele a apus şi nu-l mai vedem, lăsând întunericul şi răcoarea stăpână peste tot.
Isus a fost pe acest pământ, a trăit ca om, a fost cunoscut de oamenii din vremea Sa, ne-au rămas dovezi istorice a existenţei Lui şi a minunilor pe care le-a făcut.
Avem Biblia, Cuvântul Vieţii care stă în picioare în ciuda celor care au luptat de-a lungul vremii împotriva ei, Mai mult avem mii şi mii de vieţi transformate de puterea Jertfei Lui Cristos.
-De ce atunci există îndoială în ce priveşte existenţa lui Cristos?
-De ce există îndoială când este vorba de revenirea Lui?
Atunci când este noapte ştim cu siguranţă că soarele va răsări, la fel de bine ar trebui să credem în revenirea lui Cristos.
Semnele vremurilor ne vorbesc cu putere că revenirea lui Cristos să-şi ia mireasa, să o răpească la cer este tot mai aproape, tot mai evidentă.
Aşa cum soarele apare în fiecare zi şi luminează, aşa va apărea Soarele neprihănirii, Cristos Domnul şi va răsplătii tuturor celor ce L-au urmat.
După o iarnă grea obositoare, parcă mai mult ca altădată aşteptăm primăvara, cu soare şi căldură când totul revine la viaţă.
Copacii înmuguresc, înverzesc, iarba creşte şi întreg pământul se acoperă cu verdeaţă.
Privind minunea înmuguririi, a revenirii la viaţă a natutrii întregi am înţeles că, Dumnezeu prin aceste cicluri prin care natura trece dintr-o formă în alta, ne vorbeşte, pentru a ne întării credinţa că există o înviere din morţi.
Aşa cum natura învie, revine la viaţă în fiecare primăvară, atunci când va veni Isus Domnul vieţii şi noi vom reveni la viaţă împreună cu El, dacă am şi murit împreună cu El în timpul vieţii pământeşti.
Noi experimentăm o înviere spirituală aici pe pământ, o transformare făcută prin credinţă de Duhul Sfânt.
„Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile..”(Coloseni 2:13)
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)
Aceasta este dovada cea mai grăitoare că vom avea parte de o înviere în trup atunci când va veni Mirele nostru Isus Cristos.
„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi”. (Romani 8:11)
Bucurându-ne de primăvara care aduce la viaţă întreaga natură să ne întărim credinţa noastră în Isus Domnul, să ne îmbrăcăm în
“Omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Coloseni3v10)
Ca într-o zi să avem parte de prima înviere,
„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani. ” (Apocalipsa 20:6)
Şi astfel să trăim veşnic în prezenţa lui Dumnezeu.
Categorii
Căutând prestigiul nostru
Pornim de multe ori în lucrarea sfântă, lucrăm pentru Domnul, zicem noi, dar în acelaşi timp ţinem şi la prestigiul nostru.
Îmi amintesc că am fost într-o lucrare cu un frate scump, care invitase un lucrător cu renume, lucrurile s-au precipitat, au fost unele piedici şi lucrătorul a întârziat.
Fratele speriat s-a uitat spre mine şi a spus:
„Să ne rugăm Domnului să nu rămânem de ruşine”, iar din timp în timp repeta „Doamne nu ne lăsa de ruşine”
Am înţeles atunci că problema noastră majoră este că nu am murit împreună cu Isus, noi vrem să deţinem controlul, să orânduim lucrurile. Menţinerea aparenţelor este prioritară. Să ne amintim de regele Saul care a căutat să fie onorat în faţa poporului, pentru el conta părerea oamenilor.
Slujim prin cântare, cântăm Domnului aducând laude numelui Său, dar le dorim şi pentru noi, uitând să călcăm pe urmele mântuitorului care a fost blând şi smerit dând toată slava Tatălui Ceresc.
Categorii
Fulgul de zăpadă
Fulgul de zăpadă
Afară este iarnă, o iarnă de vis în care ninge şi ninge vârtos, fulgii de zăpadă cad din cer zburdând împinşi de vânt încoace şi-ncolo.
Ninge cu fulgi mari, zăpada imaculată acoperă pământul îngheţat, cerul cu pământul parcă s-au unit prin puritatea şi albul fulgilor de nea. Tot ţinutul acesta a devenit de un alb pufos, imaculat. Toată sălbăticiunea lui, mizeria, noroiul îngheţat a fost acoperit cu o pătură albă de nea, căpătând o înfăţişare nouă, albă, pură şi liniştită.
Privind în jurul meu am înţeles mai bine ca oricând lucrarea lui Dumnezeu, făcută de sângele lui Cristos în om.
Aşa cum zăpada a acoperit totul în jur, dându-i o nouă culoare, un nou aspect, aşa am fost noi transformaţi când sângele lui Isus Hristos a acoperit toată mizeria din viaţa noastră, toate păcatele.
Sângele a acoperit, ba mai mult a şters, tot trecutul făcând din noi oameni noi, curaţi!
Prin sângele sfânt am fost transformaţi, dar acest sânge sfânt oferă şi protecţie împotriva păcatului a duhurilor necurate, la fel cum zăpada oferă protecţie pentru pământ.
Stând afară în ninsoare am înţeles încă o dată cât de mare e Dumnezeu. El ne vorbeşte prin tot ce este în jurul nostru, până şi prin fulgul de nea.