Din tot ce am în viaţa trecătoare, Din ce am adunat mereu cu drag, Când sufletul amar mă doare, Rănită şi călcată în picioare Mă uit la vise adunate cum se sparg.
Nu-mi pare rău de tot ce vine Şi este îngăduit din cer de sus, Însă sunt copleşită de ruşine De slăbiciunea ce e-n mine Şi-n plâns mă tânguiesc nespus!
Sunt multe temeri, multe lupte, E mult firesc în a mea viaţă, Sunt legături ce nu sunt rupte, Mai sunt de cucerit redute… Sunt temeri ce îmi râd în faţă!
Vise şi strădanii deopotrivă Se amestecă, se îmbrăţişează Şi nu mai ştiu cât mers-am în derivă Când vântul statu-mi-a înpotrivă, O Doamne, ţine-mi conştiinţa trează!
Să nu mă înşel crezând că-s bine Când Tu eşti sfânt, curat şi drept, Ajută-mă să nu-ţi aduc ruşine, Ci cercetându-mă adânc pe mine… După Cuvântul Sfânt viaţa să-mi îndrept.
Pe drumuri neumblate Cu spaime fără număr Înaintez prin ceaţă purtând poveri pe umăr. Mi-e grea povara vieţii ce apasă tumultos… şi port un jug pe cale urmându-l Hristos. Venind din depărtare soli înarmaţi de luptă, m-au cucerit se pare în asalt, ca pe-o redută! Rănită, sfârtecată, şi sîngerând în mers… mă-ncred în Cel ce este Stăpân în univers! Chiar dacă-s încercată şi multe nu înţeleg mă plec cu umilinţă şi voia Lui aleg!
Am scris aceste versuri marcată de slujirea dragii noastre surorii, Silvia Leigh, misionară în Nigeria.
Când sfinţi se vor strânge-n sărbătoare Uniţi la al sfârşitului festin, Răsplată când lua-va fiecare Ce a răzbit cumplita încercare Vei mulţumi că ai călcat pământ străin.
O, Africa, cu taine şi mistere! Văzută-ai fost în lung şi-n lat, De Duhul Sfânt venit din alte sfere Care a trimis misionari prin ere La mântuire atunci când te-a chemat.
Acum în vremea asta, vremea noastră, Când Mirele e gata ca să vină… În Africa, jos pe planeta albastră, Trăieşte o misionară albă de a noastră, Ce printre negrii a adus Lumină.
Plecată de acasă… din iubire, Urmând bărbatul care l-a iubit Căutând aici umana fericire… Într-o zi chiar Domnul i-a vorbit Şi a venit atunci la mântuire.
S-au frânt şi doruri ce-au murit tăcute Purtate în simţirea omului de lut Toate acestea au rămas pierdute Cu frământări ce nu mai sunt ştiute Şi răni care amarnic au durut!
Trăind pentru a Regelui lucrare Având o ungere din mâna Sa, Păşeşte peste orice încercare Tu sora mea, şi ai încredinţare Că nicidecum El nu te va lăsa!
În ajutor îţi vine în orice vreme Păşeşete ca un Rege-n faţa ta El e deschizător de drumuri, nu te teme Chiar dacă e furtună, marea geme, Tu crede doar , iar Domnul v-a lupta!
Greta Andreica 2 Aprilie 2013
Am scris aceste versuri marcată de slujirea dragii noastre surorii, Silvia Leigh, misionară în Nigeria.
Mă urc prin credinţă Spre poarta eternă, las harul să curgă prin sufletul meu… Dintre lună şi stele, Galaxii neştiute… Te aştept ca să-mi vii Dumnezeu! Eu… om…o părere… O brumă ce trece, Ca praful de vânturi suflat! Mă înnalţ prin credinţă dezleg astrale mistere, şi caut o Tată divinul Tău sfat! Aripe de doruri, mă poartă spre Tine deşi în teluric mă simt înglodat. Cu luna pe frunte, cu stele pe umăr, din drumul credinţei nu vreau să m-abat. Când veştede frunze îmi cântă-n ureche simfonie ciudată ce abia a trecut… Te implor, mă ţine curată, şi scapă-mă Doamne de lut!
