„…Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.”(1pet.3v8/b) „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ”(1pet.3v10/a)
A fost un „ieri” când tu nu existai, Dar exista pământ… şi cer… şi rai… Doar că trăiau alţi oameni pe pământ, Dar Dumnezeu era în cer la fel de sfânt!
Acuma este „azi”… şi tu trăieşti, Ai fost chemat din evidenţele cereşti. Acuma poţi iubi… şi poţi zburda, Poţi învăţa… lucra,… cânta….
Ai toată „ziua” numai pentru tine Ca s-o trăieşti cum ştii că e mai bine, Tu, poţi un nume aici să îţi clădeşti… Sau pentru veşnicie să te pregăteşti.
Că vine „mâine”… şi ziua asta nu-i a ta… O amintire pe pământ vei rămânea, Alţii vor fi la rând pe acest pământ Iar tu-ai trecut… precum un fulg în vânt.
Cât este încă „astăzi” pentru tine, Te-ndemn în viaţă cântăreşte bine Alege numai lucrurile de folos… Alege astăzi veşnicia cu Hristos!
amin Zalau, feb.2011 Există o „zi”(timpul cât tu trăieşti) pe care Domnul ţi-a dăruit-o ca să te pregăteşti pentru veşnicie. Alegerea îţi aparţine! Fii atent. nu risipi timpul!
Este o poveste tristă dar adevărată, Povestea e… Că-n cer avem un Tată, Care demult când noi nu aveam chip, Nu exista pământ, Nu exista nisip… În Sine Însusi s-a gândit, Să fie mări cu ape a poruncit. Pământul l-a creat cu-al Său Cuvânt Şi toate ce-s pe el Le-a creat rând pe rând… Flori şi munţi şi animale după soi Şi continente, văi prăpăstioase, Gheţarii veşnici, plini de sloi.
La urmă, omul la făcut Cu mâna Lui, După asemănarea Sa Şi… după chipul Lui. I-a dat porunci şi legi şi… Libertate, Dar omul le-a călcat pe toate. N-a ascultat de cel ce l-a creat Femeia, „sarpele” au complotat Şi astfel omenirea căzut-a în păcat.
Plimbându-se prin splendida grădină, El Creatorul, sa uitat la „tină” Şi frunzele se legănau înfrigurate, Că legile Divine De om au fost călcate. … Şi astfel omul fost-a alungat, Cu trudă şi sudoare Să câştige pâine de mâncat. Din pricina lui Pământul fost-a blestemat. Natura întreagă a încremenit, Când omul a păcătuit… De vremi de mult uitate Şi-a amintit…
Atuncea Sfântul Dumnezeu, Ce nu putea privi păcatul meu, A hotărât ca să-l trimită jos, Pe acest pământ… Pe Fiul său iubit, ISUS HRISTOS Ca să plătească cu viaţa Sa, Păcatul greu ce stăpânea lumea. O hotarâre grea pentru un Tata Să dea pe fiul său Dar vina… Doar cu Sânge Sfânt putea a fii spălată.
Şi a venit Isus, ascultător mereu… Că a iubit sufletul tău şi-al meu. Chip de muritor a îmbrăcat, Şi… Sa jertfit, şi… ne-a salvat Scapând întreaga omenire din păcat. Acum e-n slavă, din morţi a înviat, E al nostru Rege şi Împărat.
Iar noi ce facem? Risipim mereu… O dragoste imensă… de Fiu… de Dumnezeu. Povestea de aceia este tristă, Că avem această şeansă, oferită Iar noi, cu capul aplecat spre acest pământ, Secerăm furtună şi semănăm doar vânt.
Trezeşte-te astăzi omenire! Că vremea este la apus Iar drumu-ţi duce la pieire Apucă astăzi şansa dată ţie Să ajungi în veşnica împărăţie.
I O V „…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor.” ( Iov 19: 25-27 ) Oricât de greu este drumul vieţii, cu Dumnezeu alături vei birui! Un om a fost supus la test odată, Căci Dumnezeu în cer,cu el s-a lăudat, Era neprihănit, curat şi fără pată, Şi astfel Iov puternic fost-a încercat.
Şi tot ce avuse, bogăţii şi faimă, Copii zece la numar, toţi i-au fost luaţi Şi oamenii erau cuprinşi de spaimă Priveau cu toţi spre Iov, erau miraţi.
***
„-Singur şi gol venit-am pe lume, Accept azi soarta care mi s-a dat, Domnul e stăpân pe orice spune Mă-nchin acum, când totul mi-a luat.
Copii, bogăţii, sănătate şi avere, Pe toate le-am pierdut pe pământ Dar am ceva acuma Domnului a cere, Aş vrea ca să vorbesc cu cel PreaSfânt.
Să stau de vorbă gură catre gură, Să iL întreb şi să-mi răspundă El, Strajă-am pus la-ntreaga mea făptură Nu am trăit urât, ca un mişel.
Dacă m-ar încerca azi Dumnezeu, Ca aurul curat eu aş ieşi… Picioru-mi a ţinut doar calea Lui mereu Iar inima… porunca-i o păzi”
„-De ce atunci, acestea toate-s peste mine, Când chiar şi ochii i-am ţinut în frâu? La văduvă şi la sărac le-am făcut bine Să pot să înteleg, chiar de-i târziu!”
Venit-au prieteni să-l îmbărbăteze, Dar şi mai mult l-au întristat, Toţi au început să cuvânteze „-Tu ai păcătuit ceva, eşti vinovat.”
Iov plin de bube, cu un ciob în mână Se scarpină de zor, acolo pe gunoi, Chiar şi nevasta lui credea că are vină Şi ii spunea:”-Bleastămă pe Dumnezeu şi mori!”
„-Vorbeşti ca o femeie ce-i nebună” Spuse Iov spăşit, cu suflet amărât „-Cum am primit din mâna Lui partea cea bună Îl proslăvesc şi acum când greul m-a lovit.”
„-Chiar de m-ar ucide Dumnezeul mare, Pe El, pe Creeator, eu tot i-l voi iubi” Tot cerul atuncea izbucnit-a în urale Când Iov în disperarea-i mare aşa vorbi.
***
Şi a venit chiar Domnul să-i vorbească Omului cu care se lăuda-se-n ceruri sus, Iov când l-a auzit, a trebuit să recunoască Că nu ştie nimc,că nu mai e nimic de spus.
„-Am auzit mereu vorbindu-se de Tine, Dar uite acum chiar ochiul te văzu… De aceea… scârbă îmi e de mine, În tărână şi cenuşă mă pocăiesc acu'”
Şi Dumnezeu lua la toate aminte, Lui Iov i le dădu pe toate îndoit. Copii şi bogăţii ca mai-nainte, Că în neprihănire rămas-a neclintit.
***
Azi te întreabă şi pe tine Domnu, Eşti tare în neprihănirea ta? Când vine proba, încercarea, focu Tu eşti de neclintit? Nu-ncepi a murmura?
În încercare dovedeşti credinţa Pe care o ai în Dumnezeul Viu, Te avertizez: Nu te juca cu pocăinţa! Trezeşte-te cât încă nu-i târziu!
Om al mării, năvalnic în simțire, Însă când de la pește a fost chemat, A fost marcat de-a Domnului iubire Ce i-a pătruns în piept și în gândire, Că totul a lăsat… și L-a urmat.
I-a fost alături în întreaga Sa lucrare Și L-a iubit mai mult decât ceilalți, Sărea-nainte cu avânt, dar și necugetare, Prin Duhul a rostit că Domnul este mare, Că este Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt.
Și s-a apropiat momentul răstignirii, Când Petru a spus: „Eu nu Te părăsesc.” Dar, pus în teasc, n-a rezistat zdrobirii, Căci teama și-ndoiala i-au fost zbirii, Iar el s-a lepădat de Domnul său ceresc.
Atunci Isus Și-a întors privirea Și țintă S-a uitat în ochii lui. A înțeles că-n hățuri l-a prins firea; Când a cântat cocoșul, s-a produs trezirea, Iar Petru s-a căit amar de lepădarea lui.
După înviere, Domnul l-a-ntrebat pe nume: „Cât oare, Petre, cât anume Mă iubești? Mă iubești mai mult decât orice pe lume? Că Eu sunt Cel care ți-am dat un nume Și în lucrare te trimit să-Mi slujești.”
Și a venit și ziua Cincizecimii, iată, Când Duhul Sfânt a coborât în jos, Iar Petru a fost umplut de-ndată, Ființa-ntreagă cu putere i-a fost echipată, El n-a mai fost nici laș și nici fricos.
Om aspru care s-a luptat cu marea, Cu stihii ce împotrivă îi stăteau, Dar a învins, căci a avut menirea Să fie stâlp — aceasta i-a fost chemarea! Iar cei din jur, privind, se minunau.
Astăzi te cheamă Domnul și pe tine Să te-nrolezi în marea Sa lucrare. De ai să-L accepți, de nu-ți va fi rușine, El îți va transforma viața-n bine, Iar sus, în cer, răsplata-ți va fi mare!
In Noul Legamant esti o fiinta noua Te asemeni intru totul cu Isus. Fantana, Duhul cand e-n tine… Nu poti fi rau, faci numai bine, Oricat ai fi batjocorit de orisicine, Tu ai o pace si bucurie de nespus!
Caci Duhul de il ai in tine, Total El te transforma cum e scris, Cohorte daca vin ispitele haine, Sa te atace, cum stiu ca-i mai bine Cu boala, suferinta si rusine, Tu nu ai cum sa fii invins!
Din inima ta curg izvoare de Apa Vie Le ai in tine nu sunt de-mprumut, Spune aceasta iadului, sa stie Oricat te strange, curge Apa Vie… Aceasta ai in tine si dai cu bucurie, Toti demonii sa stie ca tu esti de temut!
De esti in vechiul legamant, asculta, Esti sus sau jos dupa imprejurare Azi esti pe munte, ai tarie multa, Insa cand cineva te ataca si insulta, Te razvratesti, inima nu te-ajuta Pacatul iar te-a subjugat, nu ai scapare!
In vechiul legamant,Duhul era ca o haina In care omul era infasurat si imbracat Duhul nu era-n om, asta era o taina! Cand se pacatuia, cadea aceasta haina Aceasta stralucire trecatoare, „faima” Se stingea, omul era teluric, dezbracat!
Moise a avut aceasta stralucire trecatoare Cand sus pe munte cu Dumnezeu se intalnea In fata nu-l putea-i privi, ca era sclipitoare Se oglindea pe ea a Domnului splendoare! Iar el purta mahrama, s-acopere acea grandoare, Cum zilele treceau… stralucirea se stingea.
Gandeste azi in care legamant traiesti? Ca de pacatuiesti MEREU, si-ti ceri iertare Si azi… sub vechiul legamant tu esti Te uita bine la urma, in vale…cum pasesti? Viata ta, in biruinta o traiesti? De nu-i asa, surpriza iti va fi mare!
Aşa precum nestrânsele petele, Împrăştiate, duse sunt de vânt… Aşa pierdută rămâneam în vale Necunoscând nicicând eterna Cale De nu m-ar fi găsit al Tău Cuvânt!
Când m-ai luat în palma Ta Isuse Păcatele şi spaimele, cu toate au fugit, Şi a curs…. har şi bucurii nespuse Iar ungerile sfinte-n duh aduse… Au vindecat, tot sufletu-mi trudit!
Alăturea de Tine eu păşesc pe cale, Îţi mulţumesc că sunt în slujba Ta, Că m-ai chemat în sfânta Ta lucrare Că m-ai făcut şi „robul Tău” şi „sare” Pe pământ ,eu gust în viaţă să pot da.
Viaţă din belşug ai revărsat în mine, Cu Duhul Tău, o Doamne m-ai umplut! Îmi stai alăturea, şi-n greu şi-n bine Şi nu mă laşi nicicând, Isuse de ruşine Că ai spălat pe veci al meu trecut.
Aşa cum crinii-n rouă strălucesc, Şi cu a lor parfum înmiresmează Aşa doresc o Doamne să trăiesc! Şi viaţa-ntreagă să ţi-o dăruiesc, În veghe să rămân şi să fiu trează!
Alăturea de tine păşesc spre înainte Şi după moarte,ai să rămâi cu mine Iar când voi fi acolo, pe plaiurile sfinte Te voi slăvi şi adora, dincolo de cuvinte, Că bun eşti Doamne! Harul Tău mă ţine!
E liniste mare in noapte la mormant, Stele sorb roua din iarba plangand. Sub piatra, peceti este inchis trupul mort, Natura simte misterul ce pluteste tacut.
Inainte ca zorii s-apara, deodat’ Un freamat puternic porneste ciudat, Un fulger apare, lumina facand, Soldati si piatra smulsa cad la pamant.
De groaza, soldatii putere nu au, Ca ingeri in haine de slava zburau. Alearga si noaptea, loc zilei facand, VIATA apare, moartea invingand!
Din mormant iese viu Iesua-Dumnezeu, A invins moartea si pacatul cel greu, Cu sange spalat e, Osana! Slavit fie! E viu, e viu! Ce mare bucurie!
Cerul tresalta, pamantul la fel. A biruit Hristos Domnul, slavit Emanuel! Invinsa pe veci e tiranica moarte, S-a surpat zidul ce pe om de cer i-l desparte!
Femeile alearga in zori spre mormant, Pe aripa vremii ramanand in Cuvant Ce e scris, iata s-a intamplat, Isus Hristos din morti a inviat!
10 aprilie 2006 Invierea Domnului transmite bucurie si implicit dorinta de a scrie despre asta. Fiind cel mai fenomenal eveniment petrecut pe Terra, am scris cu placere aceste versuri gandindu-ma la gloria Domnului si la puterea invierii Lui.
