La poartă de cetate-n fapt de seară
Pe drumul ce venea din depărtări,
Veneau vorbind doi călători agale,
Iar patriarhul Lot, ieşind în a lor cale
Îi îndemnă să intre în casă şi-n odăi.
Erau doi îngeri, mesageri din ceruri,
Trimişi de către Marele Stăpân,
Că prin a vremii lungi tuneluri,
Păcatul din Sodoma a ajuns la ceruri
Şi acum priboiul sfânt scria a lor destin.
Mânaţi de pofta oarbă a plăcerii
Şi ascultând doar de al ei îndemn,
Sodomiţii voiau să pângărească mesagerii,
Însă au orbit, loviţi de fulgerul puterii
Domnul î-şi salvase mesagerii cu un semn.
O cumpănă! O noapte înfricoşătoare!
Lot, primi-se vestea că Sodoma va pieri!
El alergă la gineri, la fete, să nu moară
Dar ginerii râdeau, părea să nu îi doară
Când de la moarte să-i salveze Lot voii.
Îngerii i-au scos afară din cetate,
Pe cele două fete, pe Lot şi pe nevastă.
Le-au spus, să fugă repede, departe
Cu nici un chip să nu privească-n spate
Că altfel vor atrage a cerului năpastă”
Fugeau către Ţoar cetatea de scăpare,
Să nu se afle în rândul celor care pier
Nevasta însă, n-a ascultat de îndrumare,
Privind-napoi s-a transformat în stâlp de sare,
Că-n tocmai se-mplineşte cuvântul cel din cer!
Şi astfel a pierit Sodoma şi Gomora
Pucioasă şi cu foc din ceruri a plouat,
Şi s-a oprit dezmăţul, cântecul şi hora,
Căci Dumnezeu din cer le stabilise ora
N-a mai putut să vadă atât păcat!
***
Dacă ai pornit pe a cerului cărare,
Şi-ai renunţat la lumea de plăceri,
Nu mai privi-napoi la cei din vale!
Să nu ajungi şi tu un stâlp de sare,
Iar drumul… să nu-ţi ducă nicăieri.
