Aducere aminte
Între tărmuri de viaţă mă zbăteam cu năduf
Luptând cu valul ce venea mereu cu putere,
În jur era apă şi oameni, imensul văzduh
Era marea vieţii, ce plata şi-o cere.
Năucă alergând, pierdut-am din timpu’ acordat
Căutand în van lucruri efemere, ce pier,
In braţe le-am strâns dar… s-au sfărâmat
Si-am plâns cu năduf… fiind goală de cer.
Din timp mi s-a spus de o barcă-a salvării
În care urcând eşti transformat pe deplin,
Însă atrasă eram de lumina mirifică-a zării
Dar cu cat ma zbăteam, adunam amar şi pelin.
Mi s-au frânt aripile-n zborul cel tern
Nu mai vedeam în toate nici un folos,
Atunci… m-a strâns la pieptu-i etern
Acel ce este Viaţa! Slăvitul Hristos!
Am înţeles că mă iubeşte aşa cum sunt,
Că nu mă iscodeşte judecând în fel şi fel.
Cioburi era viaţa mea, eram mânjită cu pământ
Dar nimeni nu m-a înţeles deplin ca El.
Trecut-au ani şi ani de atunci cu-a lor poveste
Iar eu mă odihnesc la pieptul său cel sfânt,
Pe drum m-au jefuit tâlhari şi „fraţi” fără de veste
Dar El m-a învăţat să fiu statornică-n CUVÂNT!
Azi pentru mine, în zi de aducere aminte,
Mai cer putere să-i iubesc pe toţi aşa cum sunt.
Când mă cobor în mine, îngân în slabele-mi cuvinte
-„Isuse! Fă-mă şi pe mine… cum eşti Tu: Sfânt, sfânt!”
amin
Zalău 21 nov 2010
Doresc să te conducă şi pe tine cititorule la o… serioasă analiză interioară.
