Timpul trece şi prin noi
pe a vremii cale…
ne trezim atât de goi
respirând agale
Precum apa cea din munţi
Fuge spre câmpie
Timpu-aduce anii mulţi,
Si o vesnicie
Timpule nu te grăbi
Că ne-nbătrâneşti
Stai pe loc şi nu fugii
Unde te grăbeşti?
Ce e astăzi mâine nu-i
Pleacă pe vecie
Dar rămâne-n locul lui
Amintirea vie
Timpul e stăpân pe lut
Totul învecheşte
Dumnezeu cel absolut
Ceru-ţi pregăteşte!
Soarele sta agatat dupa stanca,
Se uita zambeste si apune apoi
Privesc si eu si-n tristetea adanca,
Păşesc agale, cu pasul greoi.
Plutesc pescarusi peste luciul marii,
Tipatul lor se aude strident…
Cu pasul egal, sondand largul zarii
Calc rar, hotarat,si atent.
Natura mirific isi leagana mersul
In pas de etern absolut alergand,
Ma poarta-n cadenta-i, cu pasul…
Adulmec miresme in nari si in gand.
Singura, stinghera strabat inserarea,
M-apropiu de tarm cu pasul domol
Timpu-i trecut, se-ntuneca zarea
In jur e tacere, pamantul e gol!
Cu pas furişat vine noaptea tacuta,
Intunericul devine stapan pe pamant.
În ureche-mi răsună unduirea apei, plăcută
Privesc în tăcere şi mă-nvălui în vânt!
În pas de etern absolut… cu uimire
Mă-aseamăn cu marea, cu timpul trăit
Zile şi ani trec de-avalma-n neştire
Doar Dumnezeu e măreţ, e infinit!
Plângând
Plângând pe-a vieţii cale
Trecut-am pe pământ
Şi-am plâns cu atâta jale
Şi-am plâns cu Tine-n gând
Când te-am găsit Isuse
Şi când Te-am înţeles
Cu doruri mii nespuse
Am plâns şi Te-am ales
Când fraţii de credinţă
mi-au spus că nu Te am
Cu-ntraga mea fiinţă
Am plâns an după an
Când cei cu care-n taină
Mă proşterneam în rugă
Au rupt din a mea haină
Am plâns cât să-mi ajungă
Am plâns în adunare
Când fraţii la îndemn
Cu gând de răzbunare
Vorbeau cu grai de lemn
Şi plâng acum Isuse
Dar lângă Tine stau
Mă du în slăvi nespuse
De aici nimic nu vreau
Doar lângă Tine Doamne
Ajută-mă să fiu
Întoarce-i Tată sfinte
Pe-ai mei, cât nu-i târziu!
„Curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor, el va sluji ca semn al legamantului dintre Mine si pamant.;… si apele nu se vor mai face un potop, ca sa nimiceasca orice faptura.”
(Genesa 9:13,15)
Vin valuri ce aleargă către mal
Că iară e furtună-n larg de mare
Uite că vine-un val şi înc-un val
Şi se întunecă întreaga zare.
Pescăruşi ce ţipă înconjoară zarea,
Fulgere. cad, facând arc peste mare
Ea se zbate, se agită îşi caută calea
Că vântu-i puternic, şuieră tare!
În cumplita încleştare, răsucire,
Natura pare-un bidiviu focos
Am vânt şi nisip şi foc în privire
Spectacolul… e unul grandios!
Strâng fulgarinul în ploaia ce cade
Şiroaie curgând peste obrazu-mi ridat
Dar uite în zare curcubeul se vede
Ca un arc peste mare el stă ridicat
Semnul unui veşnic legământ ce veghează
De mii de ani, nuanţe suave afişând…
Prin el Dumnezeu înştinţează,
Că nu va mai fi potop pe pământ.
Şi ca un făcut,furtuna se stinge
Liniştea se aşterne-n jurul meu,
Rămâne marea… joc de culori şi lumină
Iar sus în cer, veghează Dumnezeu!
” Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul”(Proverbe 19:17)
Domnul vine pe la noi
Şi în strai sărac
Poate vine ca sărman
Sau… ca-aurolac
Poate-i un bătrân în drum
Sau un zdrenţuros
Un copil flămând murdar
Cu chip negricios
Poate-i văduva săracă
Disperată-n greu
Sau orfanul care plânge
Şi-ţi cere un leu
Nu uita creştine drag
Când banu ai scos,
Să ştii c-ai împrumutat
Pe Isus Hristos.
Iar acolo sus în cer
Când El va veni,
Pentru tot ce ai făcut
Te va răsplăti.
Ca să fii atunci bogat
Pentru veşnicie,
Milostiv să fii aici
Dar… nimeni să nu ştie!
Că de suni din goarna ta
Ai aici răsplată,
Dar… sărac ai să rămâi
Că răsplata-i dreaptă!
amin
Paşi-mi tăcuţi pe cărarea vieţii
Şovăielnic în toamnă păşind
Monoton măsor timpul prin aburii ceţii
La viaţa trecută… agale privind.
Au fost primăveri cu zâmbet şi floare
Şi veri, cu grâne şi multe rodiri,
Pe câmpuri cu faţa-n sudoare,
Adunat-am şi roade dar şi trandafiri.
Şi… repede-a venit toamna vieţii
Când fructele toate s-au copt
Îmbietor miros pe tarabele pieţii
Înţelepciunea în timp s-a răscopt.
Acum este toamna vieţii afară
Frunze ruginii cad alene la geam
Tractoarele bârâind din nou ară
Iar eu spre trecut-a viaţă priveam
Se apropie frigul cu pasu-i grăbit
Să strângem tot ce se poate acuma
Ca mâine vine ploaia şi vântul zorit
Iar peste noi cădea-va ninsoarea şi bruma.
O Dumnezeu măreţ ca nimeni altul
Care ai fost, Eşti, şi vei fi mereu
Tu ai creat pământul. stâncile, bazaltul
Şi mii de constelaţii, Tu Prea-naltul!
Să Te-nţeleg… îmi este aşa de greu!
Eu sunt un om, o biată plămădeală,
În care însă-Ai pus din Duhul Tău
Ai pus în mine dor, în fiinţa mea reală
Să caut să doresc lumea astrală
Să te ador iubite Dumnezeu!
Tu care eşti viu în veci de veci…
Şi locuieşti în lumi de mine neştiute
Eu poate cred că vii… Tu însă pleci!
În infinit, în nemurire viaţa ti-o petreci
Tu îmi descoperi lucruri neştiute.
În tainicele sanctuare negândite
Îmi pregăteşti un loc, Tu, Dumnezeu!
După experienţele în Duh trăite
Te ador de acum, privind spre înainte
Aştept să mă adăpostesc la pieptul Tău.
Stau privind… la margine de lume
Câte ai creat Stăpâne drag…
Pentru mine toate le-ai făcut anume!
Stau… mă minunez pe-al vieţii prag.
Orhidee… fluturii… şi marea,
Pentru mine toate le-ai făcut!
Păsările care umple zarea…
Peştii din adâncuri de necunoscut!
Mările… oceanele întinse…
Munţi înalţi cu piscuri tot mai sus,
Toate în fiinţa mea sunt scrise…
Din adâncu-mi le iubesc nespus.
Numai viaţa mea e taină pentru mine
Tu îi pui hotare, nu o stăpânesc
Toate le-ai orânduit atât de bine,
Dar eu cine sunt? Stăpân ceresc!
Te întreb cu dor arzând sub pleoape,
În pribegia mea de muritor
Viaţa şi moartea î-mi sunt atât de aproape,
Iar eu rămân doar un biet călător?
Trăind ca fiinţă pământească
În alergarea mea şovăitoare,
Descoperit-am Patria Cerească
Şi că există viaţă viitoare!
Dar cum putea-voi oare să strunesc
Pornirile-mi rebele spre himere,
Când înger şi demon în mine trăiesc
Iar eu năzuiesc zi de zi către ele.
Lupt să-mi iau zborul spre ce e ceresc,
Să mă-nchin, cu credinţă în Tine…
Uşor şovăind… spre teluric păşesc
Iar căderea… îmi aduce ruşine!
Cum voi putea oare să-nving
Acest trup care roabă mă ţine?
Cine mă va ajuta, viaţa s-o câştig
Şi să nu rămân zdrobită-n ruine?
Dar în cumplita frământare…
Coboară har în sufletu-mi trudit
El, Isus se scoală în picioare!
Şi-mi spune: „îndrăzneşte fică Eu am biruit”
Străpunsă-n duh de-un foc mistuitor
Ce niciodată-n mine n-a mai poposit,
Am înţeles că pe cărare cu Isus este uşor
Şi la picioarele-I m-am prăbuşit.
El m-a eliberat de orice rătăcire
Cu apă vie duhul mi-a umplut,
Azi cânt voioasă plină de uimire
Când văd cum El transformă un biet căzut.
Iar sus în cer, uita-voi pe vecie
De luptele ce-am dus aicea jos,
M-oi desfăta în sfântă bucurie
Şi am să fiu pe veci lângă Hristos.
Se sparg alături valuri în tumult
Si-n pasu-mi măsurat mergând agale
îmi amintesc de vremuri de, demult
Când mă plimbam la fel pe ţărm de mare.
Şi câte Doamne s-au mai întâmplat
În viaţa mea, în lunga-mi pribegie
Picioru-mi cât de mult a şchiopătat…
Îţi spun cu lacrimi lungi de-o veşnicie.
Imensitatea apei se întinde-n zare
La ţărm de mare strig spre Tine Doamne
Şi bate vântu-n scurtele-i rafale
Eu trec păşind prin ale vieţii toamne.
Iar pescăruşi ce ţipă pe aproape
Şi-mi dau târcoale-n zbor ameţitor
Mă ceartă parcă pentru-a vieţii groape
Şi cât căzut-am Doamne de uşor!
Privesc la valul ce se sparge
Şi-un altul vine-n fugă peste el
Alături steaguri arborate-s în catarge
Nisipul auriu se-ntinde cu a lui mister.
Şi toate acestea îmi vorbesc de Tine
De măiestria Ta de Dumnezeu
Privind la viaţa mea îmi e ruşine
Plângând, te rog mă iartă Domnul meu.