După o iarnă grea obositoare, parcă mai mult ca altădată aşteptăm primăvara, cu soare şi căldură când totul revine la viaţă.
Copacii înmuguresc, înverzesc, iarba creşte şi întreg pământul se acoperă cu verdeaţă.
Privind minunea înmuguririi, a revenirii la viaţă a natutrii întregi am înţeles că, Dumnezeu prin aceste cicluri prin care natura trece dintr-o formă în alta, ne vorbeşte, pentru a ne întării credinţa că există o înviere din morţi.
Aşa cum natura învie, revine la viaţă în fiecare primăvară, atunci când va veni Isus Domnul vieţii şi noi vom reveni la viaţă împreună cu El, dacă am şi murit împreună cu El în timpul vieţii pământeşti.
Noi experimentăm o înviere spirituală aici pe pământ, o transformare făcută prin credinţă de Duhul Sfânt.
„Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile..”(Coloseni 2:13)
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)
Aceasta este dovada cea mai grăitoare că vom avea parte de o înviere în trup atunci când va veni Mirele nostru Isus Cristos.
„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi”. (Romani 8:11)
Bucurându-ne de primăvara care aduce la viaţă întreaga natură să ne întărim credinţa noastră în Isus Domnul, să ne îmbrăcăm în
“Omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Coloseni3v10)
Ca într-o zi să avem parte de prima înviere,
„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani. ” (Apocalipsa 20:6)
Şi astfel să trăim veşnic în prezenţa lui Dumnezeu.
Autor: Greta
Categorii
Pot totul in Hristos
Pot totul prin Hristos care ma intareste!
In necaz,
Pot sa rabd palma arzand pe obraz
Sau vorba grea si dureroasa.
In mine nu mai e necaz,
Eu cant bucuroasa!
Pierderi pe drum intalnit-am mereu,
Dar pe Hristos Il am ca si tinta!
Nu ma plang atunci cand e greu,
Cand cade-n suvoaie ploaia…
Si-i grindina…
Stau ingenuncheata si te astept mereu.
Tu ai sa vii odata,
Si daca nu…
La hotarul vietii de apoi…
Pe pieptul Tau capu-am sa-mi plec
Si am sa plang fericita…
Ca am rabdat si necaz si ispita,
Ca puteri inzecite in mana mea Tu ai pus
Te laud…
Te cant de astazi Isus!
Daca plina de bube in sant am sa zac,
Si boli, si dureri o sa dea peste mine,
Ma uit cu credinta… spre tarm,
Stiu sigur, ajutorul… vine!
Ma ridic prin credinta si declar razboi lui satan,
Ce sa ma sperie cu hoardele lui vine.
Ma ridic,
Caci de trairile mele trecute imi este rusine.
Stau in picioare prin credinta
Si cu Isus am biruinta!
Pot totul prin Hristos!
Pot sa iert bucuroasa,
E harul ce mi s-a dat, sa iert, sa iubesc neincetat,
Sa ma aplec cu dragoste spre cel neinsemnat,
Sa spal rana ce miroase greu,
Pot totul in HRISTOS astazi si mereu!
Urla satan si lupta din rasputeri,
Dar eu ma tin de Tine cu toata dragostea.
Si daca coltul de paine-i putin,
Sau prea tare,
Il mananc cu bucurie si am rabdare,
Nimic, nimic de Tine nu vreau sa ma desparta,
Aleg si azi si mereu, calea dreapta!
Daca sunt aruncata deoparte,
Si mereu inpinsa in jos
De cei de la care astept dragoste,
Eu tac si rabd…
Caci pot totul in Hristos!
Ma tin de Tine in totul totului tot,
Cand se clatina barca, cand nu mai pot…
Cand pietre cad asupra mea mereu,
Zdrobindu-mi credinta,
Ingenuncheata mereu, astept biruinta!
Resping necredinta!
Caci eu
Pot totul in Hristos care ma intareste!
30 sept. 2005
Categorii
Pe drumul vieţii
Urcând pe culme către Tine Tată
Se prăvălesc de-avalma bolovani
Privirea-mi uneori înceţoşată
Nu Te zăreşte ca şi altădată
Şi mă cuprinde frica de duşmani.
Din care parte a sufletului meu
Se naşte oare atâta teamă?
Care se cuibăreşte adânc mereu,
Mi-aduce-n piept oftatul greu
Şi o povoară ca, de-aramă.
Oricât ar da, stăini sau fraţi, în mine
Oricât m-ar duşmăni oamenii răi
Nu mă lăsa în teamă, spaimă şi ruşine
Ci dă-mi încredere deplină-n Tine
Să nu mă rătăcesc cumva dintre ai Tăi
Când drumul vieţii urcă sinuos,
Şi se-ngustează-ntortocheata cale
Eu mă-nfior, te strig duios
O Doamne! Şi te rog frumos,
Mă ocroteşte cu-aripile Tale!
Tu peste teamă, scrie biruinţă!
Sorbită din căuşul palmei Tale,
Va-nlătura amara neputinţă,
Va întării infima mea credinţă,
Să merg cu sârg pe sinuoasa cale.
Amin
Zalau, martie 2o11
Categorii
Căutând prestigiul nostru
Pornim de multe ori în lucrarea sfântă, lucrăm pentru Domnul, zicem noi, dar în acelaşi timp ţinem şi la prestigiul nostru.
Îmi amintesc că am fost într-o lucrare cu un frate scump, care invitase un lucrător cu renume, lucrurile s-au precipitat, au fost unele piedici şi lucrătorul a întârziat.
Fratele speriat s-a uitat spre mine şi a spus:
„Să ne rugăm Domnului să nu rămânem de ruşine”, iar din timp în timp repeta „Doamne nu ne lăsa de ruşine”
Am înţeles atunci că problema noastră majoră este că nu am murit împreună cu Isus, noi vrem să deţinem controlul, să orânduim lucrurile. Menţinerea aparenţelor este prioritară. Să ne amintim de regele Saul care a căutat să fie onorat în faţa poporului, pentru el conta părerea oamenilor.
Slujim prin cântare, cântăm Domnului aducând laude numelui Său, dar le dorim şi pentru noi, uitând să călcăm pe urmele mântuitorului care a fost blând şi smerit dând toată slava Tatălui Ceresc.
O Dumnezeu puternic, nemăginit şi mare!
Ce toate le-ai creat prin sfântul Tău cuvânt,
În pulbere smerită-ţi-aduc azi închinare,
Şi vreau o veşnicie să te ador, să-ţi cânt!
Tu eşti mai mult decât pot eu rosti cu vorba
Şi tot ce-aş vrea să-Ţi spun pare non-sens,
În lumile astrale… Te-aş căuta degrabă,
Dar nu Te poate ţine nici cer nici univers!
Inima-n adancu-mi Te adora cu putere
În taina, în tăcere… mă-nchin în faţa Ta
Că vreau să fac, o Tată! Aici orice mi-ai cere!
Iar inima Te roagă să nu mai pleci din ea!
Iar de va fi Slăvite… să vii acum în grabă,
Toată finţa-mi Doamne predată o vei afla
Mă lupt cu mine însumi ca fără de zăbavă
Să stau şi să rămân pe veci… în voia Ta !
Nimic nu vreau o Tată din lumea trecătoare,
Decât salvarea sfântă a celor scumpi ai mei,
Doresc Impărăţia, cu patos, cu ardoare
Dar… m-aş simţi săracă acolo fără ei.
amin 29 mai 2010
Înălţarea, adorarea lui Dumnezeu este bucuria inimii, iar de data aceasta a îmbrăcat formă de vers.
Cand cobori la Timna pe carare
Lupta ce o duci e jos in vale,
Locul este stramt, lupta directa
Cauza in general este abjecta.
Lovitura este scurta, de aproape
Dureroasa, o simti pana sub pleoape
Satan te-a hartuit, te-a coborat in vale,
Te loveste crunt, el nu are iertare!
Aceasta i-a fost tinta sa te aduca jos,
Sa fii slabit, vulnerabil, fricos.
Armatura aproape nu o ai in vale,
Ti-ai pierdut-o, alunecand pe cale.
Iata, ravna evangheliei ti-e pierduta,
Scutul credintei nu-l mai ai in lupta,
Sabia Duhului a zburat, s-a dus…
Nici coiful mantuirii nu l-ai pus.
Adevarul, ce brau ar trebui sa-ti fie
S-a destramat, este doar… o fasie.
Aceasta e tactica vechiului vrasmas
Sa te coboare-n vale, sa pierzi orice curaj.
In vale, nu ai pace, odihna, putere,
Te-a dezarmat, iar apoi „plata” ti-o cere
La inceput iti ofera multe lucruri in dar
Tine minte! Nimic nu iti da in zadar.
Cand te vede slabit si coborat in vale,
-„Plata!” Iti striga postandu-se-n cale
-„Plata!… Da-mi-o!” Si scurt te loveste,
Te ataca si-n spate, siret miseleste!
Nu primi … ce satan daruieste,
Iubite crestin, caci tot… se plateste!
La vama platesti pan’ la ultimul ban,
Mila nu are… vicleanul satan.
Nu sta de vorba cu el azi amice,
Nu-i permite credinta sa-ti strice
Inarmeaza-te… sa fii victorios!
Privirea sa-ti fie mereu la Hristos!
amin oct. 2009
Categorii
Metamorfoză 2
Partea a 2-a
Am cerut Domului să-mi vorbească, deoarece numai în felul acesta voi putea contina să stăruiesc pentru pecetluirea deplină.
Am pus un semn înaintea Domnului şi am spus aşa: „Doamne dacă ce am primit este de la Tine atunci, te rog, ca în prima rugăciune care se va face Tu să-mi vorbeşti prin cine vrei Tu, dar Te rog să-mi vorbeşti.”
Toată ziua am petrecut-o în frământări. Aveam o bucurie mare în mine dar cel rău mă necăja şi îmi spunea: „Tu să primeşti Duh Sfânt? Dar nu ştii cine eşti? Ai uitat câte ai făcut?”
Astfel s-a făcut seară şi am plecat la biserică la rugăciune. Ajungand la biserica am observat ca erau foarte puţini frati, vreo opt sau noua.
Prima rugaciune care s-a facut, a fost o rugăciune scurtă în care s-a cerut ajutorul Lui Dumnezeu pentru seara aceea. La finalul rugaciunii, fratele care conducea a vrut să înceapă să citească din Cuvânt, dar a fost oprit de catre un alt frate care avuse o vedenie si dorea sa o impartaseasca.
Astfel ce am cerut Domnului s-a împlinit! Stiam asta înainte să spună fratele ce a vazut in vedenie, caci toată ziua mă târguisem cu Domnul.
Fratele a spus vedenia: „Eu am văzut-o pe sora Greta că stătea la o răscruce de drumuri şi o lumină puternică era deasupra ei, sora fugea în stânga, fugea în dreapta dar lumina o urma oriunde mergea.”
Când am auzit eu acest lucru, m-am pus pe genunchi şi nu mi-a păsat că cei ce erau acolo mă auzeau. Am început să vorbesc cu Dumnezeu, eram sigură de prezenţa Lui şi mă minunam că Slăvitul a venit să stea de vorbă cu mine o femeie slabă şi nevrednică.
I-am spus tot ce am păcătuit, tot ce mă durea, totul era doar între mine şi Dumnezeu! Iar El Bunul Tată nu a întârziat şi a coborât peste mine Duhul Sfânt cu o putere mare şi am început să rostesc cuvinte clare în altă limbă. O bucurie pe care nu pot sa o descriu în cuvinte a coborât peste mine şi pentru prima dată în viaţa mea am fost convinsă că Dumnezeu m-a iertat, că tot ce a fost urât şi murdar s-a şters pentru totdeauna!
Atunci am început o nouă viaţă cu Dumnezeu! Era Tatăl meu, şi asta nu era o vorbă, ci era ceva real.
Căderi, alunecări au mai fost, dar mă ridic de atunci mereu şi mereu în numele lui Isus şi merg mai departe. Am siguranţa că sunt copilul Său şi că într-o zi îl voi vedea.
Categorii
Fulgul de zăpadă
Fulgul de zăpadă
Afară este iarnă, o iarnă de vis în care ninge şi ninge vârtos, fulgii de zăpadă cad din cer zburdând împinşi de vânt încoace şi-ncolo.
Ninge cu fulgi mari, zăpada imaculată acoperă pământul îngheţat, cerul cu pământul parcă s-au unit prin puritatea şi albul fulgilor de nea. Tot ţinutul acesta a devenit de un alb pufos, imaculat. Toată sălbăticiunea lui, mizeria, noroiul îngheţat a fost acoperit cu o pătură albă de nea, căpătând o înfăţişare nouă, albă, pură şi liniştită.
Privind în jurul meu am înţeles mai bine ca oricând lucrarea lui Dumnezeu, făcută de sângele lui Cristos în om.
Aşa cum zăpada a acoperit totul în jur, dându-i o nouă culoare, un nou aspect, aşa am fost noi transformaţi când sângele lui Isus Hristos a acoperit toată mizeria din viaţa noastră, toate păcatele.
Sângele a acoperit, ba mai mult a şters, tot trecutul făcând din noi oameni noi, curaţi!
Prin sângele sfânt am fost transformaţi, dar acest sânge sfânt oferă şi protecţie împotriva păcatului a duhurilor necurate, la fel cum zăpada oferă protecţie pentru pământ.
Stând afară în ninsoare am înţeles încă o dată cât de mare e Dumnezeu. El ne vorbeşte prin tot ce este în jurul nostru, până şi prin fulgul de nea.
Categorii
Metamorfoză 1
(partea 1)
Am făcut botezul în apă de tânără. La optsprezece ani am promis că voi sluji Domnului toată viaţa, însă… nu a fost aşa. Am trăit în biserică dar nu am avut naştere din nou fiind cu un picior în lume şi cu celălalt în biserică. Anii au zburat repede, m-am trezit pe la douăzeci şi şapte de ani cu nuiaua Domnului dând în mine.
Născusem băieţelul, pe Bogdan şi eram tare fericită, dar în acelaşi timp îmi era şi foarte frică să nu moară deoarece avusem două visuri profetice în sensul acesta în timpul sarcinii şi asta mă urmărea zi după zi.
Însă, Domnul ce a vorbit a şi împlinit şi singurul meu băieţel, pe care-l dorisem cu tot sufletul meu, a închis ochii pe pământ pentru totdeauna. A fost foarte greu pentru mine să trec peste asta şi a fost prima dată când am înţeles că nuiaua Domnului m-a ajuns.
Apoi încercările au urmat una după alta, boli, operaţii, accidente, lovituri.
De fiecare dată gândeam că trebuie să mă întorc cu adevărat la Dumnezeu, dar cel rău crease legături puternice în inima mea şi cădeam mereu în păcat. Luptam dar nu înţelegeam prea bine cum trebuie să lupt şi diavolul mă biruia.
După câţiva ani, timp în care luptasem în rugăciune, chiar dacă într-un fel stângaci, aşa cum înţelegeam eu la vremea aceea nu vedeam mare progres în viaţa mea spirituală. Păcatul mă chinuia, nu reuşam să biruiesc păcatul pentru mult timp, dar nu am avut curaj să cer ajutor nimănui, însă Dumnezeu care veghează, care cunoaşte toate lucrurile, care ştia lupta mea, nu a stat nepăsător ci a lucrat în mine, m-a pregătit pentru ce avea să urmeze.
Au fost ani de luptă, ani de întoarcere, nimeni nu cunoştea lupta din sufletul meu, dar ea era continuă, aveam căderi in păcat urmate de ridicări, de promisiuni, de luptă şi tot aşa până în vara anului 1996.
Atunci a fost un timp de cotitură în viaţa mea. Era în patru iunie, într-o marţi, când impreuna cu un grup de surori, am plecat la Cluj la biserica de pe Albinei la o seară de rugăciune.
A fost momentul în care, din intreg grupul fără să mă înţeleg cu cineva, am intrat la mărturisire, o mărturisire totală şi sinceră deoarece povara era mare de tot.
Am coborât la subsol unde se făcea rugăciune de stăruinţă după Duhul Sfânt, deşi nici nu mă gândisem să particip, credeam că nu merit Duhul Sfânt, (Auzisem la biserică de multe ori că doar cei curaţi pot primi Duhul ) având si eşecuri în viaţa mea.
Acolo în sala de rugăciune, cei ce stăruiau după Duhul erau în faţă, fraţi cu ungere se rugau pentru ei, iar eu eram în spate singură şi plângând am început să mă rog pentru o soră care avea mulţi copii. Am stăruit pentru ea să primească Duhul Sfânt. Țin minte că îi spuneam Domnului să-I dea ei, că ea merită, eu nu merit, şi mă rugam cu foc.
Ce s-a întâmplat nu ştiu dar într-un timp scurt, pe moment, am simţit că o putere intră în mine, o bucurie imensă a inundat fiinţa mea, iar cu buzele am spus câteva silabe stâlcite.
Fraţii responsabili de acolo, mi-au spus că am primit o preumbrire a Duhului. Nu era nevoie să-mi spună cineva, ceva, că eu „zburam” , eram fericită!
Însă, întreaga noapte ce a urmat, m-au frământat îndoielile. Venea diavolul la nivel de gând şi îmi spunea că nu s-a întâmplat nimic….
Miercurea însă era stăruinţă la noi la biserică, aşa că toată ziua următoare m-am înţeles cu Dumnezeu, mă târguiam cu El….(va urma)
Categorii
Biruitor prin pace
Într-o lume tulburată, în care grija zilei de mâine primează iar evenimente care produc îngrijorare se succed cu repeziciune unele după altele, omul lui Dumnezeu, creştinul autentic are pace! “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”(Ioan14,27)
Creştinul trebuie să caute această pace, să se umple cu ea. “Depărtează-te de rău, şi fă binele; caută pacea, şi aleargă după ea!” (Ps. 34,14) Pacea nu are de a face cu cel de lângă tine, cu evenimentele înconjurătoare sau cu stresul vieţii cotidiene. Pacea izvorăşte din lăuntrul omului umplut cu Duhul Sfânt, este roada Duhului dăruită de Dumnezeu pentru omul născut din nou. Este ca un râu care inundă sufletul, duhul şi mintea, iar omul care are roada Duhului, pacea, este un om împăcat cu tot ce vine peste el ştiind că mâna bună a Mântuitorului îngăduie doar ceea ce este benefic pentru el.
Omul lui Dumnezeu are Împărăţia Cerurilor în el, iar această Împărăţie este : “Neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”(Rom14,17)
Această pace lăuntrică este diferită de pacea care ne este descrisă în Matei 10,34: “Nu am venit să aduc pacea ci sabia”. Aici este vorba de relaţiile interumane. Creştinul trebuie să ştie până unde poate merge într-o relaţiie cu cei din lume, şi nu va pune pe primul loc pacea dintre el şi cel cu care relaţionează, ci va susţine adevărul biblic chiar dacă va avea de suferit.
În asemenea împrejurări creştinul va sta de partea adevărului biblic chiar dacă pacea dintre el şi cel cu care relaţionează se va strica.(Matei 10,34-36).
Creştinul trebuie să relaţioneze cu cei din lume, să aibă dragoste pentru ei, dar când este vorba de părtăşii păcătoase el trebuie să plece, să fugă şi să rămână credincios Lui Dumnezeu.